PREMIERĂ în cercetare. Clonarea unor celule adulte pentru a obţine celule stem embrionare

O echipă de cercetători americani a reușit în premieră mondială să obțină celule stem embrionare din clonarea unor celule umane adulte, celulele obținute păstrând informația ADN specifică donatorului, un progres important în domeniul medicinei regenerative, domeniu de la care se așteaptă tratarea unor patologii considerate în prezent incurabile, conform AFP, citată de Agerpres.
Romania TV
19 apr. 2014, 14:11
PREMIERĂ în cercetare. Clonarea unor celule adulte pentru a obţine celule stem embrionare

Medicii își pun mari speranțe în acest procedeu de clonare care, în timp, poate duce la înlocuirea unor organe bolnave cu organe sănătoase perfect compatibile, oferind soluții pentru vindecarea unor tipuri de cancer, a cecității sau a maladiei Alzheimer.

În cadrul acestui studiu cercetătorii au folosit aceeași tehnică ce a fost dezvoltată de Dr. Shoukhrat Mitalipov, primul cercetător care a reușit în 2013 să obțină celule stem embrionare umane din celule ale pielii, prin clonare. În acest caz însă, procedura a fost realizată folosindu-se informația ADN a unui nou-născut de 8 luni. În noul studiu cercetătorii au reușit să obțină acest lucru pornind de la celule ale unor persoane mature.

Celulele stem embrionare sunt pluripotente, fiind singurele celulele capabile să se specializeze în orice alt tip de celule din alcătuirea organismului (cardiace, hepatice, pulmonare etc) și se pot multiplica fără limite.

Acest studiu, publicat în ultimul număr al revistei americane Cell Stem Cell, a fost realizat în California cu participarea a doi voluntari, unul de 35 și unul de 75 de ani, de o echipă condusă de Dr. Robert Lanza, din cadrul Advanced Cell Technology.

Cercetătorii au folosit nucleii celulelor pielii prelevate de la cei doi voluntari pe care i-au transferat în ovocite umane obținute de la donatoare, din care au fost extrași, în prealabil, nucleii. În urma acestei proceduri ovocitele au generat embrioni primitivi. Din aceștia au fost obținute celule stem embrionare cu informația ADN similară celei a donatorilor. Acest proces nu a fost însă deloc ușor. Din 39 de încercări, cercetătorii au reușit o singură dată să obțină celule stem compatibile celor doi subiecți donatori.

Până în prezent nu se reușise clonarea de celule adulte pentru a obține celule stem embrionare, conform cercetătorilor americani. Această abordare prezintă importantul avantaj de ordin moral de a nu folosi embrioni umani creați în laborator pentru recoltarea de celule stem, procedură în urma căreia embrionii sunt distruși.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Mohamed Amra, infractor extrem de periculos, capturat la București și predat Franței
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!