PREMIERĂ în intervenţiile de transplant din România. Un RINICHI a fost donat a doua oară VIDEO

Un rinichi a ajuns la al doilea pacient, într-un interval de trei luni. S-a întâmplat la Cluj, unde specialiştii au reuşit să preleveze un rinichi de la un bărbat de 36 de ani, aflat în moarte cerebrală, care la rândul său primise organul de la tatăl său, informează România TV.
Iulian Tudor
24 iun. 2015, 12:07
PREMIERĂ în intervenţiile de transplant din România. Un RINICHI a fost donat a doua oară VIDEO

În aprilie, bărbatul de 36 de ani, din Oradea, a primit un rinichi de la tatăl său. Din păcate, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit şi a făcut un accident vascular cerebral. Tatăl său a fost de acord ca rinichiul pe care îl avea chiar de la el să fie din nou donat. A acceptat totodată ca şi ficatul fiului să fie donat.

E o chestie absolut impresionantă. Tatăl care şi-a salvat copilul acum trei luni, donându-i rinichiul, a fost de acord în mod spontan să redoneze acest rinichi al lui şi ficatul ca să salveze alte două vieţi„, a declarat Mihai Lucan, şeful Institutului de Urologie şi Transplant Cluj.

După ce au făcut testele de compatibilitate renală, medicii au găsit pacientul potrivit. Un bărbat de 51 de ani, dependent de dializă.

A făcut cerere în februarie. Erau opt persoane, n-au fost compatibile şi a fost trecut pe lista de rezervă. Am primit telefon să venim. Bucurie mare. Mulţumim familiei respective care a făcut gestul. Nu avem cuvinte de mulţumiri„, a spus fratele pacientului.

Operaţia de la Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj a durat două ore şi jumătate, iar pacientul se va recupera în urmatoarele zile. În toată lumea, s-au mai făcut doar 30 de intervenţii chirurgicale de acest fel.

Citeşte şi România, peste media europeană la supravieţuirea transplantaţilor

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre