Premieră în Parlament: Un deputat PSD riscă să fie SUSPENDAT pentru că a votat la două mâini

Deputatul PSD, Gavril Mîrza, riscă să fie suspendat pentru o perioadă de două saptămâni  de la şedinţele de plen pentru că a votat la două mâini. Propunerea aparţine Comisie Juridice, iar Biroul Permanent al Camerei urmează să se pronunţe luni asupra sancţiunii.
Iulian Tudor
08 apr. 2013, 10:53
Premieră în Parlament: Un deputat PSD riscă să fie SUSPENDAT pentru că a votat la două mâini

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va pronunţa luni cu privire la raportul Comisiei juridice prin care se propune sancţionarea deputatului PSD Gavril Mîrza, surprins că a votat în numele colegului său Eugen Bejinariu folosind cartela de vot a acestuia.

Pe ordinea de zi a şedinţei de luni a conducerii Camerei, la punctul 10, figurează şi raportul Comisiei Juridice privind sancţionarea deputatului PSD Gavril Mîrza, scrie Mediafax.

Raportul Comisiei juridice a fost elaborat în şedinţa din 26 februarie pe baza sesizărilor făcute de Institutul pentru Politici Publice care solicita sancţionarea deputaţilor Gavril Mîrza şi Eugen Bejinariu pentru faptele săvârşite în şedinţa de plen din data de 20 februarie 2013.

IPP a informat conducerea Camerei cu privire la faptul că în şedinţa de plen din 20 februarie deputatul Gavril Mîrza a fost surprins pe camera de luat vederi în timp ce vota în numele unui coleg parlamentar, respectiv Eugen Bejinariu, folosind cartela de vot electronică a acestuia.

Membrii Comisiei Juridice au hotărât cu unanimitate de voturi să propună Biroului Permanent al Camerei sancţionarea deputatului Gavril Mîrza în temeiul prevederilor articolului 215, alineat 1, litera e) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

IPP a indicat ca probe înregistrările de presă prezentate pe de gandul.info în care Gavril Mîrza apare votând cu cartela altui parlamentar.

Potrivit regulamentului, Biroul Permanent propune, în astfel de cazuri, sancţionarea parlamentarului, iar plenul decide prin vot. Biroul Permanent poate propune suspendarea de la lucrările plenului între 1 şi 15 zile.

Deputatul PSD Gavril Mîrza a fost surprins,  în februarie, votând în locul colegului său de bancă, Eugen Bejinariu. Pesedistul a fost filmat de gandul.info în timp ce a votat de şapte ori în plenul Camerei Deputaţilor, folosind atât cartela sa, cât şi pe cea a colegului său.

„Nu, nu am votat cu două cartele, colegul de bancă Eugen Bejinariu a ieşit până la preşedinte şi m-a rugat să votez în raport cum indică liderul de grup şi am făcut-o. A spus că se duce până la preşedintele Zgonea şi, pentru că era votul final, se ştia cum o să meargă lucrurile”, explica deputatul PSD votul neregulamentar.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Sectorul din București unde vor fi amplasate căsuțe pentru pisicile fără stăpân. Anunțul care-i va bucura pe toți iubitorii de animale
Capital.ro
Se dau 30.000 de lei pe lângă salariu! Cine poate primi banii
Playtech.ro
DOAMNE cât e de frumoasă! Imagini de senzație cu noua iubită a lui Alex Bodi, te hipnotizează
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Secretele din spatele BMW. Mistere din istoria celebrei mărci auto
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Nu e banc! Cu câți lei a ajuns să se vândă un singur mic, la 'împinge tava' în Mamaia
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cât costă mâncarea la “împinge tava” în stațiunea Mamaia: „Prețuri ca în Elveția”. Turistul dezamăgit a postat totul pe internet
Capital.ro
Ucraina cere pace. Anunțul ISTORIC al Rusiei: La unison cu poziția noastră
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Olaf Scholz Consideră Posibilă Victoria Kamalei Harris în Alegerile Prezidențiale din SUA
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!