Reprezentanţii companiei Martel au anunţat, marţi, că personajul Jean-Paul Beaubier, supranumit Northstar, un canadian cu ochi albaştri şi păr negru care poate să alerge şi să zboare cu viteze supraomeneşti, îl va cere în căsătorie pe iubitul său, Kye Jinadu, în următorul volum de benzi desenate din seria „X-Men”, denumit „Astonishing X-Men #50”, ce va fi pus în vânzare pe 23 mai, informează Reuters.
„Universul Marvel a reflectat întotdeauna lumea în care trăim şi încercăm să ne asigurăm de faptul că personajele noastre, relaţiile dintre ele şi poveştile lor rămân ancorate în realitate”, a declarat Axel Alonso, editorul-şef al editurii Marvel. „Lucrăm la această poveste de mai bine de un an, pentru a ne asigura de faptul că nunta dintre Northstar şi Kyle respectă cu adevărat tradiţia Marvel de a prezenta «lumea de dincolo de fereastră»”.
Cei doi supereroi se vor căsători în următorul număr al revistei, „Astonishing X-Men #51”, ce va fi pus în vânzare pe 20 iunie, iar unii dintre comercianţii de benzi desenate vor organiza diverse petreceri – care au ca temă căsătoria – în acea zi.
Personajele Northstar şi Kyle formează un cuplu din 2009, dar reprezentanţii companiei Marvel nu le promit cititorilor că cei doi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. „Oare drumul lor spre căsătoria de la New York va fi liniştit sau există pericole ascunse după colţ?”, afirmă editorii de la Marvel, într-un comentariu care însoţeşte anunţul nupţial.