Premieră pentru România: Campionatul Naţional Universitar de Baschet 3×3

Asociaţia Student Sport România, în parteneriat cu Federaţia Română de Baschet şi Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, au lansat în 24 octombrie Campionatului Naţional Universitar de Baschet 3x3, masculin şi feminin, intitulat sugestiv „Student Cup 2012”.
Romania TV
26 oct. 2011, 14:46
Premieră pentru România: Campionatul Naţional Universitar de Baschet 3x3

„Student Cup 2012” este un proiect care se adresează tuturor studenţilor din România şi care va reuni la start 9.000 de tineri din peste 80 de universităţi din întreaga ţară. Desfăşurată sub deviza „Dacă e marţi, e baschet”, competiţia îşi propune să devină un punct de referinţă al mişcării sportive universitare, stabilind o tradiţie în rândul instituţiilor de învăţământ superior din România. De asemenea, oferă o alternativă de petrecere a timpului liber într-un climat de competiţie. Participanţii vor forma echipe de câte patru jucători (trei pe teren şi o rezervă) şi vor evolua respectând regulamentul FIBA de baschet 3X3.

Proiectul se va derula în perioada 24 noiembrie 2011 – 17 mai 2012 şi va avea trei faze: locală (în 23 de centre universitare), zonală (Bacău, Braşov, Oradea, Bucureşti) şi Turneul Final (mai 2012, Bucureşti). Pe întreaga perioadă a desfaşurării Campionatului Naţional Universitar de Baschet 3×3 absenţele studenţilor înscrişi în competiţie vor fi motivate. Arbitrajul se va realiza cu brigăzi compuse din trei oficiali (unul în teren şi doi la masă). De-a lungul întrecerilor, organizatorii vor oferi diplome, medalii şi, evident, premii substanţiale în valoare de 65.000 RON, iar învingătorii se vor bucura de un stagiu de pregătire în Europa sau SUA.

„În România, educaţia prin sport trebuie să devină un factor important. De mai mulţi ani ne-am propus ca sportul să fie o alternativă la tentaţiile societăţii. Din 2010, FIBA a demarat o competiţie mondială de baschet 3×3, iar pe de altă parte, pentru studenţi, baschet 3X3 înseamnă libertate de exprimare, creativitate şi inventivitate pe terenul de joc. Iniţiativa Student Sport este lăudabilă ţinând cont de faptul că în România ultimilor ani nu a existat o competiţie dedicată exclusiv studenţilor.” – Carmen Tocală, preşedinte al Federaţiei Române de Baschet (FRB).

Iniţiatorii „Student Cup 2012” şi-au exprimat satisfacţia că, în premieră pentru România, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar (FSŞU), FRB şi organizaţiile studenţeşti şi-au dat mâna în acest proiect, demarând o competiţie naţională care va aduna 9000 de studenţi din peste 80 de universităţi.

În afara premiilor în valoare de 15.000 de euro, se va acorda şi un premiu fair-play care va purta numele regretatului baschetbalist american Chauncey Hardy”, a punctat Adrian Socaciu, unul dintre fondatorii Student Sport România.

Considerat „naşul” proiectului „Student Cup”, Călin Ile a ţinut să declare: „M-am implicat cu toată deschiderea în acest proiect. Sunt pasionat de sport şi doresc ca pe viitor competiţia universitară să fie o poartă deschisă studenţilor pentru sport, mişcare… În prezent, la întrunirile studenţeşti, se vorbeşte despre afaceri, politică, distracţie. Am observat că lipseşte sportul din limbajul studenţesc. De aceea ne propunem ca prin acest proiect sportul să reintre în atenţia studenţilor.”

Printre primii susţinători ai proiectului „Student Cup” se numără ; Virgil Stănescu – pivot BC Mures (Târgu Mureş), fost căpitan al naţionalei României; Vlad Moldoveanu – căpitanul Naţionalei Universitare a României, extremă la Benetton Treviso (Italia); Gabriela Mărginean – extremă, Arras Pays D’artois Basket (Franţa); Claudiu Fometescu – conducător de joc CSM Bucureşti, fost internaţional român şi câştigător al Campionatului Universitar; Ana Maria Cuatu – extremă CSM Sportul Studenţesc Bucureşti; Cristina Bigică – extremă Marquette Golden Eagles – NCAA (SUA); Bogdan Popescu – extremă BC Timişoara, fost căpitan al naţionalei României; Mike Jones – extremă CSU Ploieşti; Kyndall Dykes -extremă U-Mobitelco BT Cluj-Napoca.

Proiectului baschetbalistic i s-au alăturat Adrian Bărar – component al trupei Cargo, precum şi celebrii Gabriela Szabo şi Andrei Pavel.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI