Premieri şi politicieni de rang înalt europeni care au demisionat în urma scandalurilor de corupţie

CROAŢIA

În iulie 2009, Ivo Sanader a demisionat din funcţia de premier, pe care o ocupa din 2003. Suspectat de corupţie, Sanader a fost condamnat în noiembrie 2012 de un tribunal regional din Zagreb la zece ani de închisoare într-un proces cu implicaţii în Ungaria şi Austria.

El a fost găsit vinovat pentru luare de mită în valoare de cinci milioane de euro de la compania ungară MOL în contextul preluării de către aceasta a societăţii croate INA, în 2009. În iunie 2014, Curtea Supremă croată a confirmat condamnarea pentru corupţie în cazul lui Sanader, reducând totuşi pedeapsa iniţială de zece ani la opt ani şi jumătate de închisoare.

Citeşte şi: DOSARUL lui Ponta. Adrian Năstase ACUZĂ „mici interese personale sau de clan în operaţiunea” DNA

Ivo Sanader a mai fost condamnat în 2012 pentru că a încasat ilegal 482.000 de euro comisioane de la un credit acordat Croaţiei de către banca austriacă Hypo Adria Group în timpul conflictului sârbo-croat (1991-1995), în timp ce era adjunctul ministrului de Externe.

CEHIA

În iunie 2013, premierul de centru-dreapta Petr Necas a demisionat în urma unui scandal de corupţie şi abuz de putere, implicând-o pe cea mai apropiată colaboratoare a sa, care îi era şi amantă. Trei foşti deputaţi şi doi ofiţeri din cadrul serviciilor militare de informaţii au fost implicaţi. Parchetul a renunţat la proceduri împotriva lui Necas, care a făcut din lupta împotriva corupţiei unul dintre punctele-far ale Guvernului său, aflat la putere începând din iulie 2010.

GERMANIA

Preşedinte federal începând din 2010, Christian Wulff este constrâns să demisioneze în februarie 2012, după ce îi este ridicată imunitatea. El este inculpat pentru corupţie, fiind suspectat că i s-a plătit, lui şi soţiei, un sejur în valoare de 500 de euro la un hotel, de către un producător de cinema, în schimbul susţinerii proiectului unui film. Procesul urmează să înceapă în noiembrie.

BELGIA

Ajuns la putere în martie 2008, premierul Yves Leterme demisionează în decembrie acelaşi an, acuzat că a exercitat presiuni asupra justiţiei în cursul achiziţionării Băncii Fortis, ameninţate de faliment. El revine, totuşi, în Guvernul condus de către Herman Van Rompuy, în calitate de ministru de Externe, şi va fi achitat de acuzaţiile cu privire la Fortis în urma unei anchete lansate în februarie 2009. El redevine premier în noiembrie 2009, funcţie pe care o deţine până în decembrie 2011.

POLONIA

Leszek Miller, şef al unui guvern de stânga din 2001, demisionează în mai 2004, după ce a abandonat preşedinţia partidului social-democrat (SLD), subminat de acuzaţii de corupţie la adresa anturajului său şi a sa. Este reales la conducerea SLD în 2012.

CITEŞTE ŞI: Victor Ponta NU DEMISIONEAZĂ: „Nu sunt o victimă. Acuzarea mea are ca scop schimbarea guvernului”

ITALIA

În Italia sunt cunoscute problemele judiciare cu care se confruntă fostul premier Silvio Berlusconi. El a fost primul preşedinte al Consiliului de Miniştri în exerciţiu urmărit în justiţie. Acuzat între altele de corupţie şi evaziune fiscală, Berlusconi a refuzat permanent să demisioneze pentru a-şi asigura apărarea, o situaţie de neconceput în ţările din nordul Europei.

El a fost condamnat în 2013 la un an de muncă în folosul comunităţii pentru fraudă în dosarul Mediaset. Deşi a terminat de ispăşit această pedeapsă, el nu poate ocupa funcţii publice până în 2019. În 2013, Curtea de Casaţie l-a achitat pe Berlusconi de acuzaţiile că a întreţinut relaţii sexuale contracost cu o minoră şi că a folosit abuziv funcţia pentru a muşamaliza cazul.

MAREA BRITANIE

În Marea Britanie, în cazul decontărilor ilegale de cheltuieli din 2009, şase deputaţi şi doi membri ai Camerei Lorzilor au fost găsiţi vinovaţi de fraudă şi cu o excepţie toţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare, termenele variind între nouă şi 18 luni.

Orice pedeapsă de închisoare cu executare mai lungă de un an atrage în mod automat excluderea unui deputat din Camera Comunelor, în timp ce membrii Camerei Lorzilor, care sunt numiţi pe viaţă, sunt doar suspendaţi pe durata executării pedepsei.

Numărul miniştrilor este însă mai mic. Cel mai cunoscut este ministrul britanic al Energiei, Chris Huhne, care şi-a anunţat demisia în 2012 la scurt timp după ce Parchetul a afirmat că va fi cercetat pentru că a încercat să ascundă că a depăşit viteza legală.

Huhne a fost acuzat de obstrucţionarea justiţiei într-un caz în care i-a cerut fostei sale soţii, Vicky Pryce, să declare poliţiei în mod mincinos că ea se aflase la volanul unei maşini conduse de fapt de el, care încălcase reguli de circulaţie. Cazul a devenit cunoscut când Pryce, care era în divorţ cu Huhne, a dezvăluit presei acuzaţia şi imediat după aceea poliţia a început investigaţia.

Peste un an, la 4 februarie 2013, în chiar ziua de debut a procesului, Huhne şi-a schimbat declaraţia din nevinovat în vinovat şi în aceeaşi zi a demisionat şi din Parlament, fiind ulterior condamnat la opt luni închisoare, din care a executat două luni.

FRANŢA

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare într-un dosar privind locuri de muncă fictive în cadrul municipalităţii, în perioada în care era primar al capitalei. Chirac este primul fost preşedinte francez condamnat de un Tribunal corecţional.

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy (2007-2012) a fost inculpat în martie 2013 pentru că a abuzat de vulnerabilitatea psihică a moştenitoarei gigantului de cosmetice L’Oréal, în cadrul unei anchete privind o posibilă finanţare ilegală a partidului său UMP.

El era suspectat că a beneficiat de generozitatea lui Bettencourt, în timp ce, potrivit unei expertize medicale, această femeie suferea de senilitate din septembrie 2006. În octombrie 2013, el a beneficiat de o decizie de neurmărire penală.

Numele lui rămâne însă citat în mai multe dosare, care se referă la o posibilă finanţare libiană a campaniei sale electorale şi la un sondaj controversat comandat în timpul preşedinţiei sale. Numele lui Sarkozy apare şi într-o anchetă de presupuse comisioane plătite partidului său în anii ’90, în timp ce el era trezorerie, şi într-un arbitraj financiar de la sfârşitul lui 2007 în favoarea omului de afaceri Bernard Tapie.

În Franţa există o cutumă care îl forţează pe cel acuzat să plece din Guvern. Această cutumă datează de la începutul anilor 90. Este vorba despre aşa numită jurisprudenţă Beregovoy – Balladur, după numele celor doi prim-miniştri în timpul cărora s-a aplicat pentru prima dată.

Citeşte şi: Ponta cere mai puţină ipocrizie: Iohannis a candidat şi a fost ales preşedinte fiind trimis în judecată

Este o regulă nescrisă care prevede că orice ministru cu probleme în justiţie trebuie să demisioneze. Aceasta s-a aplicat pentru prima oară în 1992, când Bernard Tapie, ministru al Oraşului, a fost acuzat de escrocherie şi a plecat din guvern cu câteva zile înainte de inculparea sa. În total, aproximativ 15 miniştri au avut de suferit în ultimii 20 de ani de pe urma acestei reguli.

Unul dintre cazurile cele mai cunoscute este cel al lui Dominique Strauss-Kahn, ministru al Economiei în 1999. El era acuzat că, în calitate de avocat, ar fi falsificat o serie de documente şi ar fi antedatat altele. El a plecat din Guvern înainte de începerea urmăririi judiciare.

Mai recent, ministrul muncii, Eric Woerth şi cel al Bugetului, Jerome Cahuzac, au fost şi ei obligaţi să părăsească Guvernul. Woerth a fost acuzat de conflict de interese, în timp ce Cahuzac a ascuns ani de zile existenţa unui cont în Elveţia.

GRECIA

Akis Tsochatzopoulos, fost ministru al Apărării în perioada 1996-2000 şi membru fondator al Pasok (socialişti), a fost arestat în aprilie 2012, după ce a fost inculpat pentru spălare de bani şi constituirea unei organizaţii infracţionale în domeniul comenzilor de armament. Tsochatzopoulos este acuzat că s-a folosit de funcţia sa de la conducerea Ministerului Apărării pentru a încasa mită prin societăţi offshore în schimbul unor contracte de achiziţionare a unui sistem antirachetă rus şi unor submarine germane.

SLOVENIA

În 2010, după încheierea primului mandat la conducerea Guvernului (2004-2008), Janez Jansa a fost pus sub acuzare într-un dosar de corupţie legat de un important contract de armament semnat în 2006 cu firma finlandeză Patria. Contractul, în valoare de 278 de milioane de euro, prevedea livrarea a 135 de vehicule blindate produse de Patria, şi a fost negociat în 2006. Jansa ar fi negociat, prin intermediari, o contribuţie pentru partidul său (SDS, Partidul Democrat sloven), dar a evitat în mod deliberat întâlnirile directe cu reprezentanţii companiei finlandeze.

După o perioadă petrecută în opoziţie, în urma alegerilor anticipate din 2011, Jansa devine din nou premier, la conducerea unui Guvern de coaliţie. În ianuarie 2013, în timpul celui de-al doilea mandat, Comisia slovenă de combatere a corupţiei a anunţat într-un raport că s-au identificat nereguli în activele şi conturile bancare ale şefului Guvernului Janez Jansa şi ale primarului de centru-stânga al capitalei Ljubliana, Zoran Jankovici.

În urma acestor acuzaţii, Janez Jansa pierde susţinerea a trei dintre cele cinci partide care formau coaliţia guvernamentală. Ulterior, o moţiune de cenzură depusă în februarie 2013 de opoziţia de centru-stânga este votată de majoritatea parlamentarilor, ceea ce conduce la înlăturarea de la putere a Guvernului conservator al lui Jansa.

După demitere, în iunie 2013, Jansa este condamnat de Tribunalul din Ljubljana la doi ani de închisoare şi 37.000 de euro amendă în procesul Patria.