Nikol Paşinian se află în fruntea fostei republici sovietice de doi ani, când o serie de proteste de amploare împotriva precedentului guvern l-au adus la putere.
„Voi lucra de acasă, din reşedinţa prim-ministrului”, a anunţat Paşinian într-o înregistrare video postată pe contul său de Facebook, potrivit Agerpres.
Premierul a declarat că este posibil să fi contactat virusul în timpul unei întâlniri, de la un chelner care i-a adus un pahar cu apă fără a purta mănuşi. Chelnerul în cauză a fost şi el testat pozitiv pentru noul coronavirus, a spus Paşinian.
Armenia a raportat până în prezent peste 9.400 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus și 139 de decese legate de Covid-19.
Luni, în Amenia s-au raportat deja 210 noi cazuri de contaminare în ultimele 24 de ore, o rată înaltă pentru această țară cu o populație de numai 3 milioane de locuitori.
Armenia, o ţară relativ mică cu circa 3 milioane de locuitori care se învecinează cu Turcia şi Iranul, a raportat până în prezent peste 9.400 de cazuri confirmate de noul coronavirus, între care 139 de decese.