„În ceea ce privește situația locativă a premierului Sorin Grindeanu, (…) acestuia urmează să-i fie atribuită o locuință cu destinație de reședință oficială, în condițiile legii, după ce Guvernul a aprobat Hotărârea privind trecerea unui imobil, aflat în administrarea Regiei Autonome ‘Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat’, din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, atribuirea destinației de reședință oficială pentru acest imobil și pentru modificarea și completarea unor acte normative”, transmite Biroul de presă al Guvernului, conform Agerpres.
Conform sursei citate, potrivit legii, au dreptul la reședință oficială președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, prim-ministrul și persoanele care au avut calitatea de șef al statului român.