Premierul interimar Nicolae Ciucă l-a numit pe Ştefan-Andrei Cazacu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu printr-o decizie publicată, joi, în Monitorul Oficial.
Dan-Cătălin Vatamanu, fost preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu, a deţinut anterior funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Tot printr-o decizie a premierului interimar, Vetuţa Stănescu a fost eliberată, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Nicolae Ciucă, a declarat, luni, la sediul PNL, că relația sa cu liberalii este una “foarte bună”, dar, ca urmare a faptului că este mai nou în politică, apar unele “interpretări”, informează Digi 24. Acesta a spus că motivul demiterii secretarului general al Guvernului, Antonel Tănase, a fost “o chestiune de incompatibilitate profesională” între cei doi.
Miercuri, Sebastian Ioan Burduja a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, printr-o decizie a prim-ministrului interimar Nicolae Ciucă publicată în Monitorul Oficial.
Printr-o altă decizie a premierului interimar, Cristina-Daria Buzaşu-Enache a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.