Premierul Pavel Filip şi miniştrii care îl însoţeau au urcat ultimii la bordul cursei Lufthansa, iar agenţii de pază ai premierului s-au apucat să aranjeze ei bagajele de mână ale celorlalţi pasageri. Gestul lor i-a iritat pe ceilalţi călători, aşa că au intervenit însoţitorii de bord. Cum nu au reuşit să aplaneze conflictul, stewardesele au cerut ajutorul comandantului. Pilotul german a dat jos toţi pasagerii, inclusiv oficialii moldoveni, care au fost supuşi unui control suplimentar. În final, avionul a decolat cu o oră şi jumătate întârziere.