Premierul Nicolae Ciucă anunţă că România stinge lumina la orele de vârf, din solidaritate cu UE. Ce se întâmplă cu facturile

Se anunţă vremuri grele pentru România şi toate ţările din blocul UE din cauza crizei energetice. UE a propus raţionalizarea, iar premierul Nicolae Ciucă anunţă că vor fi restricţii pentru reducerea consumului.
Filip Stan
07 sept. 2022, 20:46
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că România stinge lumina la orele de vârf, din solidaritate cu UE. Ce se întâmplă cu facturile

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în şedinţa de joi a Guvernului vor fi discutate şi recomandările Comisiei Europene privind reducerea consumului de energie la orele de vârf, iar Ministerul Energiei va avea apoi un mandat în acest sens pentru reuniunea miniştrilor energiei din UE care va avea loc pe data de 9. Şeful Executivului a făcut apel la cetăţeni şi instituţii de a reduce risipa de energie.

„În acest moment este vorba doar de anunţarea unor intenţii care urmează să fie dezbătute pe data de 9 la nivelul miniştrilor energiei din UE. Din acest intenţii am putut desprinde faptul că măsurile luate prin OUG de săptămâna trecută suntem foarte aproape de a îndeplini aceste intenţii. Nu putem vorbi sigur despre ele că urmează dezbatre şi aprobare. După finalizarea măsurilor, vom face în aşa fel încât să ne aliniem la deciziile stabilite la nivelul UE”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat cum va aplica România recomandările Comisiei Europene privind economia la consumul de energie.

Comisia Europeană a decis strategia de reducere a consumului de energie în UE! Ursula: „Vom propune un obiectiv obligatoriu pentru reducerea consumului de energie la orele de vârf”
Chestionat dacă ţara noastră va aplica recomandarea CE de reducere a consumului de electricitate la orele de vârf, premierul a răspuns: „Am explicat şi când am adoptat ordonanţa de urgenţă, am asumat la nivelul Guvernului şi coaliţiei că avem nevoie să protejăm cetăţenii”.

„Am păstrat acelaşi nivel de plată la energie şi gaze. Ne-am asumat şi să sprijinim economia şi această întâlnire cu investitorii străini a cuprins teme de dezbatere în acest sens. Luni am făcut precizarea că o altă măsură legată de încadrarea între pragurile de consum şi anume cel de-al doilea prag între 100 şi 300 kilowaţi. A avut o reducere de aproximativ 45 de kilowaţi, ceea ce reprezintă o măsură prin care îi rugăm pe cetăţeni ca, împreună cu celelalte instituţii, să facem în aşa fel încât să reducem risipa şi ne-am încadra în procentul care a fost agreat şi recomandat de către UE. Ca atare, nefiind încă stabilite măsuri şi nici la nivelul Ministerului Energiei nu s-au luat decizii prin care să putem reduce consumul în orele de vârf, urmează ca, în funcţie de analiza pe care o vor prezenta mâine când vom avea şedinţa de Guvern în care vom stabili, desigur, un mandat pentru ministrul Energiei”, a completat Ciucă.

Klaus Iohannis îi linişteşte pe români. „Nu îşi doreşte nimeni să stea acasă şi să tremure de frig!”
Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen anunţă miercuri cinci „măsuri de protecţie a consumatorilor şi întreprinderilor vulnerabile, care să-i ajute să se adapteze” „preţurilor astronomice” ale electricităţii şi „volatilităţii pieţelor” şi acuză Rusia de „manipularea pieţelor energiei” şi de faptul că este un „furnizor de neîncredere”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Prima măsură constă într-o ţintă de reducere a consumului de electricitate la orele de vârf – „economii inteligente de energie electrică” („Smart Savings of Electricity”). A doua măsură constă în plafonarea veniturilor întreprinderilor care produc energie cu costuri mici. A treia măsură vizează, în acelaşi fel, profiturile „neaşteptate” ale întreprinderilor de combustibil fosil.

A parta măsură vizează ajutarea întreprinderilor din domeniul utilităţilor energetice să facă faţă volatilităţii pieţelor, în contextul în care li se cer fonduri importante, ceea ce le ameninţă capacitatea de tranzacţionare şi stabilitatea pe pieţe, prin facilitatea „susţinerii lichidităţii statelor membre UE” („Liquidity Support by Member States”), destinată întreprinderilor energetice.

A cincea măsură constă în plafonarea gazelor naturale ruseşti, „cu obiectivul foarte clar de a reduce veniturile Rusiei, pe care (preşedintele rus Vladimir) Putin le foloseşte să finanţeze acest război atroce împotriva Ucrainei”, acuză Ursula von der Leyen.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede