Premierul Papandreou renunţă la referendumul privind planul european de salvare a Greciei

Premierul grec, Giorgios Papandreou, renunţă la proiectul de referendum privind salvarea Greciei, pentru a garanta primirea fondurilor europene de către Guvernul de la Atena. Premierul a declarat că va discuta cu opoziţia la reuniunea de urgenţă a Cabinetului.
Romania TV
03 nov. 2011, 15:27
Premierul Papandreou renunţă la referendumul privind planul european de salvare a Greciei

Opţiunea premierului elen de a renunţa la referendum poate fi considerată şi ca o manevră de a nu îşi pierde funcţia, după presiunile exercitate asupra sa de către propriul partid.

„Chiar dacă nu vom recurge la un referendum, care nu a fost niciodată un scop în sine (…), salut poziţia partidului de opoziţie de dreapta”, care s-a declarat pregătit să ratifice în Parlament acordul zonei euro din 27 octombrie, a declarat Papandreou în cadrul consiliului de miniştri, potrivit unui comunicat al Guvernului elen.

Papandreou s-a declarat dispus să „discute cu liderul dreptei (Noua Democraţie) Antonis Samaras pentru a avansa în privinţa unui (guvern) de consens”.

Premierul elen a propus ca doi dintre apropiaţii lui, „ministrul Transporturilor Dimitris Reppas şi consilierul său Nikos Athanassakis să se ocupe de negocierile cu oficialii din partidul de dreapta pe această temă”, scrie MEDIAFAX.

„Cred în acest moment istoric că partidele politice pot să ajungă la un acord”, a subliniat Papandreou.

Decizia premierului GREC, Giorgios Papandreou, vine după ce, în cursul zilei de joi, la summitul G20 au fost făcute presiuni europene intense, în special din partea preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, şi a cancelarului german, Angela Merkel. Cei doi anunţaseră că Grecia nu va mai primi fondurile stabilite în şedinţa de la Bruxelles decât după aflarea rezultatelor referendumului.

Comisia Europeană anunţase, la rândul ei, că dacă Grecia va ieşi din zona euro, atunci va ieşi şi din Uniunea Europeană, aceasta fiind singura opţiune. În plus, Papandreou pierduse şi sprijinul propriului partid, mai mulţi miniştri anunţând că nu susţin ideea referendumului. În cadrul unei şedinţe de urgenţă a Guvernului elen, la care au fost invitaţi şi liderii Opoziţiei Papandreou a anunţat că renunţă la ideea referendumului, dar a declarat că nu va demisiona, deoarece alegerile anticipate ar mări riscul intrării în faliment a Greciei.

Dacă elenii ar fi votat, la referendumul propus în urmă cu două zile de premier, împotriva împrumutului luat de Grecia de la Uniunea Europeană, consecinţele ar fi fost catastrofice pentru statul elen, cea mai vehiculată dintre ele fiind falimentul.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte