Premierul Poloniei a mimat că ezită să semneze Declaraţia de Roma. Care e poziţia Guvernului României faţă de noul tratat

În pofida opoziției statelor est-europene, ideea Europei cu mai multe viteze a fost inclusă în Declarația semnată sâmbătă de liderii europeni, reuniți la summitul de la Roma pentru a aniversa 60 de ani de la încheierea tratatului ce a pus bazele blocului comunitar.
Filip Stan
25 mart. 2017, 16:05
Premierul Poloniei a mimat că ezită să semneze Declaraţia de Roma. Care e poziţia Guvernului României faţă de noul tratat

Un moment amuzant a fost observat la semnarea Declarației, când premierul polonez, Beata Szydlo, care până cu o zi în urmă s-a opus conținutului acestui text, a sugerat printr-un gest că ar ezita să-l semneze. Cuprinsă în formula „vom acționa împreună în ritmuri și intensități diferite unde va fi necesar”, conceptul Europei cu mai multe viteze se regăsește în textul ce descrie starea de fapt a Uniunii și viziunea asupra viitorului ei. În continuarea acestei formulări se menționează totuși că statele UE vor avansa „în aceeași direcție”, iar acelea care doresc să se alăture unei cooperări consolidate într-un anumit domeniu vor putea să facă acest lucru, fiind de asemenea indicat faptul că o cooperare în ritmuri și intensități diferite se va face în conformitate cu tratatele actuale.

Guvernul de la Varșovia s-a manifestat foarte vocal împotriva ideii Europei cu mai multe viteze, enunțată de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în prezentarea pe 1 martie a celor cinci scenarii privind viitorul proiectului european. Această idee a fost agreată imediat de statele fondatoare al blocului comunitar, dar executivul polonez a considerat-o mai degrabă o încercare de a transforma statele est-europene în membrii de rangul doi în UE. Premierul Beata Szydlo a amenințat că nu va semna Declarația de la Roma, dar vineri a anunțat că a revenit asupra acestui punct de vedere, ea afirmând că solicitările Poloniei au fost îndeplinite. Nu este însă clar ce concesii i s-au făcut, pentru că textul semnat sâmbătă la Roma este același care era cunoscut încă de luni.

În acelaşi timp, Guvernul României salută adoptarea Declarației de la Roma, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului fondator al UE. „Guvernul României salută adoptarea, astăzi, la Roma, a Declarației care înnoiește angajamentul celor 27 de state membre față de obiectivul unității și coeziunii europene, față de valorile și libertățile fundamentale care stau la baza construcției comunitare. De aceea, Uniunea rămâne cadrul în care România, alături de celelalte state membre și instituțiile comunitare, va acționa pentru apărarea intereselor și a priorităților noastre comune. Vom contribui, ca stat membru, dar și ca țară deținătoare a președinției Consiliului UE în semestrul I din 2019, la continuarea integrării și la aprofundarea cooperării între statele membre, pentru a menține pacea, democrația, stabilitatea și securitatea în Europa.

Trebuie să continuăm, fără diviziuni și fragmentări în interiorul UE, aceste politici în beneficiul cetățenilor, care reprezintă ‘amprenta’ modelului european de integrare. România rămâne pe deplin angajată să lucreze pentru a pune în aplicare direcțiile de acțiune convenite prin Agenda de la Roma, în sensul consolidării Uniunii. La 10 ani de la aderare, România are capacitatea și resursele de a aduce o contribuție substanțială în acest proces„, se arată într-un comunicat al Guvernului Grindeanu.

Momentul în care Beata Szydlo mimează că ezită să semneze Declaraţia de la Roma:

 

DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul care este pe punctul de a dispărea de pe hartă. Peste 7.000 de clădiri riscă să se prăbușească în orice moment
Capital.ro
Mașinile care nu mai pot fi revândute. Lovitură pentru proprietari: Riscul va exista întotdeauna
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Gestul impresionant făcut de mama Geta când a văzut-o pe fiica lui Culiță Sterp. Ce reacție a avut Daniela Sterp
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine îi trage sforile lui Călin Georgescu. România nu mai poate ignora: În văzul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Tensiuni comerciale între Donald Trump și Justin Trudeau: Tarife reciproce între SUA și Canada
MediaFlux
"Zelenski e toxic, otravește tot". Declarații șoc de la un fost premier al României
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă