Premierul Poloniei atac devastator, în parlament: „Suntem la un moment de cotitură în istoria UE. Instituţiile europene încalcă drepturile statelor membre”

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat joi instituţiile UE că încalcă drepturile statelor membre, în timp ce se pregăteşte să prezinte săptămâna viitoare în faţa Parlamentului European poziţia ţării sale în disputa cu Bruxellesul privind statul de drept
Daniel Spătaru
14 oct. 2021, 20:36
Premierul Poloniei atac devastator, în parlament:

Suntem într-un moment crucial, am putea spune că suntem la o cotitură în istoria UE”, a afirmat joi Morawiecki în faţa parlamentului de la Varşovia. ”Democraţia este pusă la încercare – cât de mult vor da înapoi naţiunile europene în faţa acestei uzurpări desfăşurate de unele instituţii ale UE?„, s-a întrebat premierul Poloniei.

Guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) este de când a preluat puterea, în 2015, în conflict cu Comisia Europeană asupra reformelor judiciare, drepturilor persoanelor LGBT şi libertăţii presei, dar recenta decizie prin care Tribunalul Constituţional polonez a contestat întâietatea dreptului european în faţa celui naţional a agravat mult aceste divergenţe, întrucât este astfel contestat un principiu de bază al integrării europene.

Citeşte şi Polonia ar putea părăsi UE, Donald Tusk avertizează cu privire la un „Polexit”

Acesta consideră că instituţiile europene şi-au depăşit mandatul prin încercarea de a opri reformele judiciare poloneze şi că decizia Tribunalului Constituţional de la Varşovia atestă întâietatea Constituţiei Poloniei într-un mod care nu este diferit de hotărâri ale unor instanţe similare din alte state membre.

Vice-ministrul polonez al justiţiei, Sebastian Kaleta, a publicat marţi pe reţelele de socializare mai multe mesaje în care afirmă că ”sentinţa Tribunalului Constituţional (polonez) corespunde poziţiilor tribunalelor altor ţări” membre ale UE şi dă ca exemplu Germania, Spania şi România, relatează agenţia EFE.

Întrebat joi despre comentariile lui Morawiecki, purtătorul de cuvânt Christian Wigand al Comisiei Europene a spus că această instituţie are ”datoria să apere funcţionarea corespunzătoare a ordinii legale a Uniunii … şi va asigura că drepturile europenilor conform tratatelor sunt în continuare protejate”.

Citeşte şi Polonia, sancţionată de UE din cauza legilor justiţiei. Comisia Europeană a solicitat Curţii să aplice sancţiuni financiare Varşoviei

Aliat al guvernului polonez, premierul ungar Viktor Orban a semnat sâmbătă o rezoluţie în care afirmă că ”se fac eforturi pentru a priva statele membre de puteri pe care nu le-au cedat niciodată Uniunii Europene, fără revizuirea tratatelor UE şi prin extinderi viclene de competenţe”.

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare, sunt criticate de Bruxelles că încalcă ”statul de drept” şi ”valorile europene” prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, prin reformele în justiţie sau refuzul de a accepta migranţi. O serie de proceduri de infringement şi acţiuni la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) au fost declanşate împotriva lor de Comisia Europeană, care nu a aprobat încă planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale celor două ţări, în timp ce Budapesta şi Varşovia acuză Comisia Europeană şi CJUE de practicarea unor ”standarde duble”.

În urma acuzaţiilor opoziţiei că ar putea urma un ”Polexit”, Morawiecki a asigurat după decizia Tribunalului Constituţional că nu există nicio intenţie din partea guvernului său ori a partidului Lege şi Justiţie (PiS) de a scoate Polonia din UE, autorităţile de la Varşovia încercând doar să atragă atenţia asupra modului în care Polonia este tratată de instituţiile UE şi de unii oficiali europeni. ‘Noi vrem o comunitate de respect şi nu o grupare a celor care sunt egali şi mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, Uniunea noastră’, a explicat el.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care-și pot schimba viața până pe 8 martie. Vor trece prin transformări spectaculoase
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Se întâmplă sâmbătă, 1 martie. Anunț pentru toți românii
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Călin Georgescu își depune candidatura
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Actorul Gene Heckman și soția lui, găsiți aproape mumificați în casă. Ce au descoperit anchetatorii lângă trupul neînsuflețit al soției sale, Betsy Arakawa
Cancan.ro
Tabel exclusiv pentru femei | Ce greutate ar trebui să ai, în funcție de înălțimea ta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. E zi națională de doliu și tăcere: Știa să facă din nimic ceva valoros
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Misiunea Chang’e-6 confirmă existența unui ocean de magmă pe Lună
MediaFlux
Cine i-a turnat, de fapt, pe Horațiu Potra și Călin Georgescu. Anchetatorii au mers la pont
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân