‘Acordurile care au fost semnate, așa-zisul Minsk-2, acordurile care ar trebui să fie îndeplinite și care nu sunt îndeplinite acum — ce consecințe poate avea acest lucru? Rezultatul este unul singur — Consiliul European, Europa, care are o poziție unitară în problema Ucrainei, spune: dacă Rusia nu-și îndeplinește obligațiile, trebuie să fie introduse noi sancțiuni și, fără îndoială, trebuie prelungite sancțiunile deja impuse‘, a declarat Kopacz, potrivit Agerpres.
‘Din păcate, Rusia nu înțelege astăzi un lucru: Ucraina, care este vecinul nostru direct, are dreptul la aspirații europene și la integritate teritorială și suveranitate‘, a subliniat premierul polonez.
Totodată, Ewa Kopacz a declarat că amenințările Moscovei în legătură cu intențiile SUA de a amplasa armament greu în Europa de Est nu reprezintă nicio noutate. Potrivit premierului polonez, o astfel de reacție din partea Rusiei a existat încă atunci când în Polonia a început să se vorbească despre amplasarea de elemente ale sistemului antirachetă, iar aceste discuții au apărut ‘nu în ultimele luni, ci mult mai devreme’.
În data de 22 iunie, UE a prelungit sancțiunile economice la adresa Rusiei până la 31 ianuarie 2016. Drept răspuns, președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri, 24 iunie, prelungirea cu încă un an a embargoului rus la produsele agroalimentare din UE.