Premierul Ponta și omologul său sârb, discuţii despre cooperarea bilaterală şi afluxul de refugiaţi

Premierul Victor Ponta și omologul său sârb, Aleksandar Vucic au discutat vineri, la Belgrad, despre evoluția proiectelor de cooperare stabilite cu prilejul trilateralei de la Craiova, din prima parte anului, dar și despre afluxul de refugiați în Europa, informează un comunicat remis de Biroul de Presă al Guvernului.
Ionela Marcu
05 sept. 2015, 08:31
Premierul Ponta și omologul său sârb, discuţii despre cooperarea bilaterală şi afluxul de refugiaţi

Conform sursei citate, o atenție specială a fost acordată, în cadrul discuțiilor, proiectelor din domeniul energetic, transporturilor și dezvoltării regionale. S-a stabilit că, până la finele lunii octombrie, grupele de lucru formate pentru gestionarea proiectelor comune prioritare să se întrunească și să prezinte celor două guverne progresele înregistrate și propuneri concrete de accesare a unor programe de finanțare europene în sprijinul acestor proiecte.

Citeşte şi: CRIZA IMIGRANŢILOR. Două fetiţe, ADĂPOST şi SPERANŢA, s-au născut în gara din Budapesta

Totodată, premierul sârb a prezentat evoluțiile din ultima perioadă în parcursul spre aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.

Un subiect regional de actualitate discutat de premierii român și sârb a fost afluxul de refugiați în Europa din ultima perioadă și modul în care Uniunea Europeană precum și alte state europene pot face față acestei situații, precizează sursa citată.

„Cele două guverne se vor informa reciproc pe această temă în perioada următoare, vor continua eforturile comune pentru a preveni și combate traficul de persoane la nivel regional și vor avea în atenție inițiativele la nivel european pentru o gestionare eficientă a acestei crize”, menționează comunicatul citat.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De la ce tensiune în sus poți face AVC. Află valorile normale, dar și cele care te trimit de urgență la medic
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul