Premierul Theresa May face ordine în guvern

Șefa guvernului britanic, Theresa May, îi va îndemna pe membrii guvernului său să rămână "concentrați" asupra problemelor pe care le au de rezolvat, a declarat luni purtătorul de cuvânt al premierului, după ce presa a evocat existența unor diviziuni în executiv.
Iulian Tudor
17 iul. 2017, 19:39
Premierul Theresa May face ordine în guvern

Miniștrii „trebuie să discute în particular despre politica guvernului, iar premierul le va aminti acest lucru mâine (marți) colegilor săi din consiliul de miniștri”, a afirmat purtătorul de cuvânt. Theresa May „va face apel pur și simplu la simțul lor de răspundere, subliniind că miniștrii guvernului trebuie să se concentreze asupra muncii lor”, a adăugat acesta, în contextul în care luni a început la Bruxelles o nouă rundă de negocieri cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE).

Autoritatea liderei conservatoare a slăbit considerabil după eșecul suferit la alegerile legislative anticipate din 8 iunie, pe care le-a convocat în speranța de a-și întări poziția la negocierile cu Bruxellesul, dar la care a pierdut majoritatea absolută din parlament.

Presa britanică a relatat pe larg în ultimele zile despre războiul dintre o serie de miniștri în legătură cu succesiunea Theresei May și criticile vizându-l pe ministrul finanțelor, Philip Hammond. Duminică, acesta a spus că pentru „interferențele” apărute se fac responsabili membri ai guvernului care nu îi împărtășesc viziunea mai „blândă” cu privire la Brexit. „Consider că în numeroase aspecte ar fi util să ne concentrăm, colegii mei și noi toți, asupra muncii care este de făcut”, a spus Hammond pe BBC.

Citeşte şi S-au aflat secrete despre adevăratele intenţii ale preşedintelui Macron: Vrea cel mai dur Brexit şi are un plan fabulos pentru Paris

Riposta împotriva ministrului de finanțe a apărut luni pe prima pagină a cotidianului conservator The Daily Telegraph, care a citat, sub acoperirea anonimatului, un membru al guvernului care l-a acuzat pe Hammond că vrea „eșecul” Brexitului.

Negociatorii pentru Brexit ai Marii Britanii și Uniunii Europene au început luni, la Bruxelles, o a doua rundă de discuții privind condițiile ieșirii Londrei din blocul comunitar. Este prima rundă de negocieri dedicată exclusiv stabilirii termenilor ieșirii Marii Britanii din UE, în condițiile în care prima rundă, desfășurată la 19 iunie, a fost organizată pentru a pune la punct calendarul și modalitatea de lucru în ceea ce privește negocierile, care vor avea loc lunar, timp de o săptămână, la Bruxelles.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Țara de lângă România care a început să facă provizii uriașe de lapte, brânză și carne de vită. E la 670 de km de noi și cu avionul ajungi în 55 de minute
Capital.ro
Obligație legală din 10 iunie pentru cine nu locuiește la adresa din buletin. Termenul a scăzut la 15 zile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Familiile ofițerilor ruși din Flota Mării Negre au părăsit Crimeea, susțin partizanii ucraineni
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Obiceiurile ciudate ale lui Ceaușescu, de Paște. Unde ieșea seara cu soția
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, a murit în timpul unei drumeții în Munții Măcinului! Totul s-a petrecut sub ochii familiei
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut unul dintre cei mai mari actori. A fost o legendă de neegalat. Românii nu-l vor uita vreodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna mai! Ziua liberă care schimbă planul. Când primesc seniorii banii după Paște
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație