Premierul Ucrainei, despre cum va fi iarna în timpul războiului! Câte ore pe zi vor putea aprinde oamenii luminile

După atacurile rușilor asupra rețelei electrice, prim-ministrul Ucrainei, Denîs Şmîhal, a dat asigurări că 70% din necesarul energiei a fost acoperit, iar oamenii vor putea aprinde luminile cel puțin cinci-șase ori pe zi.
Alina Costache
30 nov. 2022, 08:51
Premierul Ucrainei, despre cum va fi iarna în timpul războiului! Câte ore pe zi vor putea aprinde oamenii luminile

Prim-ministrul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat că al doilea sezon de iarnă din timpul războiului „va fi foarte provocator”, dar precizează că 70% din necesarul de energie a fost acoperit, astfel încât populaţia să poată aprinde luminile timp de cel puţin cinci-şase ore pe zi, transmite CNN.

Declarația a fost făcută în cadrul unei şedinţe de Guvern, unde a spus că Rusia „va bombarda în continuare infrastructura energetică”.

„Obiectivul lor este de a îngheţa Ucraina şi de a comite un alt genocid al poporului ucrainean”, a afirmat premierul ucrainean.

Citiți și: Se dau lupte grele! Ucraina folosește la fel de multă artilerie într-o zi împotriva rușilor ca NATO în Afganistan într-o lună

Premierul Ucrainei spune că responsabilitatea revine acum companiilor regionale de electricitate de a nu depăşi limitele furnizate de compania de electricitate de stat NPC Ukrenergo şi de a minimiza deconectarea neuniformă a consumatorilor.

„Toate regiunile din Ucraina, cu excepția regiunii Herson, sunt alimentate cu energie electrică. În prezent, producția de energie electrică din țară acoperă 70% din nevoile de consum. Există suficientă energie pentru a distribui în mod egal sarcina întreruperilor forţate, astfel încât oamenii să poată aprinde luminile timp de cel puţin cinci-şase ore pe zi”, a precizat Şmîhal.

Recent, președintele Volodimir Zelenski și companiile de distribuție a electricității au cerut populației să își limiteze consumul de electricitate, în condițiile în care locuințele sunt alimentate cu energie timp de doar 4 ore, pe zi.

Denîs Şmîhal a precizat însă că situaţia s-a remediat acum, iar echipamentelor electrice deteriorate au fost reparate.

„În ceea ce priveşte apărarea aeriană, în ultima lună, s-au înregistrat progrese semnificative, în primul rând, datorită furnizării de sisteme occidentale moderne”, a spus el.

De asemenea, premierul ucrainean a enumerat țările care au oferit echipamente energetice.

„Numai Lituania ne-a dat 114 transformatoare. Alte ţări alocă fonduri şi echipamente pentru a ajuta Ucraina să supravieţuiască iernii. Nu doar Europa, ci şi SUA, Canada şi Japonia ne oferă un sprijin substanţial”, a mai afirmat el.

Şmîhal a declarat că resursele energetice ale Ucrainei sunt suficiente pentru a face față sezonului rece.

„Intrăm în iarnă cu 14 miliarde de metri cubi de gaz în depozitele noastre şi 1,3 milioane de tone de cărbune în depozite. Această resursă va fi destul de suficientă pentru a trece iarna în mod stabil”.

Todată, prim-ministrul Ucrainei a liniștit populația și a spus că Ministerul Economiei nu prevede niciun fel de penurie de combustibil şi motorină, care vor fi necesare pentru sutele de generatoare care vor fi importate.

Citiți și: Noi bombardamente devastatoare, Ucraina lăsată în bezna. Au sunat iar sirenele de război, oamenii petrec noaptea în buncăre reci

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
Playtech.ro
Scărlătescu a răbufnit după declaraţia Doinei Teodoru despre despărţire! Nu s-a putut abţine şi...
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Misterul cafelei din avion. De ce e gustul total diferit
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Peste 20 de persoane au murit în urma unui incendiu la un azil de bătrâni, în China
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o legendă. A fost unul dintre cei mai iubiți români. Nu-l vom uita niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
Alerte meteo ANM cod galben și cod portocaliu în toată țara. Vreme deosebit de rece, vânt, brumă şi îngheţ la sol
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu