Premierul unei ţări din UE, forţat să demisioneze după ce a cumpărat vaccinul rusesc Sputnik V. I se reproşează şi modul în care a gestionat criza sanitară

Premierul slovac Igor Matovic a demisionat marţi, deschizând calea formării unui nou guvern după o lună de criză politică, el urmând să deţină portofoliul Finanţelor în viitorul executiv.
Daniel Spătaru
30 mart. 2021, 19:23
Premierul unei ţări din UE, forţat să demisioneze după ce a cumpărat vaccinul rusesc Sputnik V. I se reproşează şi modul în care a gestionat criza sanitară

Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, l-a mandatat să formeze noul cabinet pe ministrul de finanţe Eduard Heger, coleg cu Matovic în partidul conservator OLaNO (‘Oameni Obişnuiţi şi Personalităţi Independente’), după cum scrie Deutsche Welle. ”Când un an îţi ia zece ani din viaţă (…), aceasta a fost o onoare şi mulţumesc”, a scris Igor Matovic pe Twitter înainte de a merge la ceremonia de desemnare a succesorului său. Conform unui sondaj din 21 martie, 80% dintre slovaci doreau un nou premier. Între altele, lui Igor Matovic i se reproşează achiztiţionarea de doze din vaccinul rusesc Sputnik V.

Eduard Heger, în vârstă de 44 de ani, este un economist şi om de afaceri, cunoscut pentru pragmatismul său. Toate cele patru partide din coaliţia guvernamentală deja existentă au acceptat să facă parte din viitorul guvern.

Citeşte şi Slovacia va impune de miercuri interdicţie de circulaţie pe timp de noapte

În interiorul acestei coaliţii formate după alegerile de anul trecut au avut loc de atunci numeroase neînţelegeri, care în urmă cu o lună au culminat cu decizia şefului guvernului de a cumpăra doze din vaccinul rusesc Sputnik V, achiziţie dezaprobată de ceilalţi membri ai coaliţiei şi de preşedinta liberală Zuzana Caputova, care consideră că o asemenea decizie ar fi în contradicţie cu apartenenţa Slovaciei la UE şi NATO.

Premierul demisionar dorea astfel să dea un impuls campaniei de vaccinare, după ce Slovacia a devenit una dintre ţările UE cele mai afectate de pandemia COVID-19, înregistrând într-un interval de timp luna aceasta cea mai ridicată rată a mortalităţii.

Citeşte şi Slovacia a autorizat folosirea medicamentului Ivermectin în tratarea bolnavilor de Covid. Măsura rămâne în vigoare cel puţin şase luni

Igor Matovic a câştigat cu partidul OLaNO alegerile desfăşurate în contextul emoţiei populare generate de asasinarea jurnalistului de investigaţii Jan Kuciak. El a promis atunci că va combate corupţia şi legăturile obscure dintre politicieni, justiţie şi oamenii de afaceri. Mai multe urmăriri penale au fost declanşate în acest timp, dar Matovic, un fost activist anti-corupţie, a fost criticat de partenerii din coaliţie pentru leadership-ul său haotic şi stilul conflictual, precum şi pentru modul în care a gestionat criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Noile funcții disponibile pe WhatsApp. Ce vor putea face de acum utilizatorii în aplicație
Capital.ro
Revine Călin Georgescu! Decizia care cutremură România după alegeri. S-a anunțat planul
Playtech.ro
Cutremur puternic în România! Românii s-au speriat, s-a simţit în cele mai multe oraşe
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Furtuni și vijelii. Vremea se dezlănțuie în următoarele săptămâni. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Schimbare majoră înainte de alegeri. Un nou nume devine favorit pentru Cotroceni
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă