„Patru indivizi înarmaţi necunoscuţi au deschis focul asupra convoiului premierului, în centrul Sanaa, în timp ce se întorcea acasă”, a precizat această sursă pentru AFP.
Nimeni nu a fost rănit în urma acestui incident. Basindawa a format în decembrie 2011 un guvern de uniune naţională, în virtutea acordului de tranziţie care a permis înlăturarea fostului preşedinte contestat Ali Abdallah Saleh.
De la sfârşitul revoltei care s-a încheiat cu înlăturarea lui Saleh, situaţia este instabilă la Sanaa, unde numeroase atentate au avut loc, însă mai ales în sud şi est unde Al-Qaida este în deosebi activă.