Preot italian, la închisoare pentru că a deturnat 4 milioane de euro de la un spital al Vaticanului

Fost director al unui spital aflat în proprietatea Vaticanului, preotul catolic este acuzat că a folosit în scopuri persoanale aproximativ 4 milioane de euro.
Iulian Tudor
05 apr. 2013, 10:53
Preot italian, la închisoare pentru că a deturnat 4 milioane de euro de la un spital al Vaticanului

Părintele Franco Decaminada a fost 8 ani administratorul Spitalului Dermatologic din Roma, timp în care instituţia a înregistrat pierderi de peste 600 de milioane de euro, pentru ca în final să declare faliment. Folosindu-se de avantajele funcţiei, preotul catolic a deturnat aproximativ 4 milioane de euro din fondurile spitalului, în interes personal, scrie The Guardian.

Preotul şi-ar fi cumpărat, printre altele, o vilă în regiunea Toscana, care a fost acum confiscată de autorităţi. Situaţia spitalului a fost urmărită atent de conducerea Vaticanului.

În schimb, 1.500 de salariaţi ai spitalului s-au ales numai cu paguba. Ei nu şi-au primit salariile de 8 luni, dar au continuat să muncească fără bani, în speranţa că nu îşi vor pierde locurile de muncă, mai scrie publicaţia britanică. Abia acum, ei cred că, în final, li se va face dreptate şi li se vor plăti salariile restante.

Fostul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, a încredinţat gestionarea spitalului unui cardinal, înainte de retragerea sa istorică. În afara preotulului, în acest caz au fost arestaţi doi antreprenori italieni.

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cât de ieftine sunt, de fapt, casele în Spania. Mulți români și-au cumpărat deja locuințe cu piscină și etaj. Dai și de două ori mai puțin decât pe apartamentele din Militari, Veteranilor sau Berceni
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
Playtech.ro
Cele mai norocoase zodii în toamna 2024. Vor avea parte de mulți bani și iubire adevărată
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Bătaie între Harry și William. Până unde s-a ajuns
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
De ce a pus Jador stop relației cu Oana Ciocan. Ce îi făcea artistului în intimitate 😱 E s-ar fi săturat să fie...
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă de 500 de lei. Este lege pentru toți șoferii: Trebuie să fie vizibil
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Nicușor Dan anunță recuperarea în instanță a unor clădiri adiacente Pasajului Macca-Vilacrosse
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'