Profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, unul din cei mai iubiți preoți din România, părintele Necula, îi îndeamnă pe români să nu-și piardă niciodată speranța. ”Poate oboseala arogantă este unul din cele mai mari păcate care ne paște (…) uneori suntem prea ușor dispuși să lăsăm armele jos, chiar împotriva propriei noastre demnități”, spune el.
Despre rugăciune, preotul spune că este un ”exercițiu” de simplificare a vieții cotidiene.
”Suntem prea complicați în ce facem. Și când sunăm să vorbim cu cineva, să îi cerem ceva, inventăm introduceri, conținuturi, sfârșituri, rugăciunea e mai shortcut. E mai scurtă și e întotdeauna foarte obiectivă, ea trebuie să fie sinceră. Nu ceri loc de muncă în speranța că vei câștiga bani. Îi spui dacă ai nevoie de finanțe, îi spui direct asta. Dar, mie mi se pare că l-am redus pe Dumnezeu prea mult la un fel de angajat al nostru. Rugăciunea noastră e ca în fața unui angajator, nu e ca în fața unui angajament”, spune Necula în interviu.
AGERPRES: Care credeți că sunt principalele încercări ale poporului român?
Constantin Necula: Eu cred că principala încercare a poporului român este să se regăsească pe sine, să creadă un pic în valorile lui. Nu avem neapărat nevoie să importăm valori. Sunt valori care merită importate, dar e bine să ne aducem aminte: postul e și o perioadă de reafirmare a unor virtuți care păreau pierdute în poporul român. M-am uitat, oamenii s-au așezat pe postit cu seninătate, discreție și, mai cu seamă, fără niciun fel de încrâncenare. Asta e un mare lucru în ziua de astăzi. Sunt valori care merită reactualizate.
AGERPRES: Vorbeam ca acest interviu să fie despre suflet, despre Dumnezeu. Dumneavoastră, dacă ar fi acum să vă spovediți public, românilor, ce le-ați spune?
Constantin Necula: Să nu creadă în oameni, să creadă în Dumnezeu. Să aibă nevoie de oamenii care se apropie de Dumnezeu și să nu așeze alei de cruci răstignitoare de-a dreapta și de-a stânga niciunui om. Fiecare om își știe măsura, își știe capacitatea de lucru, își știe posibilitatea de a răspunde provocărilor vieții. E important să înțelegem asta. Nu suntem decât oameni și asta e foarte bine.
AGERPRES: Paștele înseamnă a lua lumină. Ați spus în repetate rânduri că oamenii sunt lumină. Străbateți în lung și în lat toată țara. Vă întâlniți cu oameni. Cum îi găsiți când mergeți? Tinerii sunt triști?
Constantin Necula: Sunt triști. Cu tentative foarte multe, diverse, de suicid, de dependență, de a lăsa școala, de a lăsa totul. E un val cultivat, într-un fel sau altul, de tot ce înseamnă așa o psihanaliză socială care nu vizează copilul, cât sistemele care îl antrenează pe copil. Noi trebuie să fim foarte atenți ca ținta analizei noastre să meargă exact la subiectul pe care îl analizăm. Noi ne pierdem pe parcurs, nu avem timp să-i ascultăm pe copii.
AGERPRES: Părinte, le-ați promis tinerilor, încă de anul trecut, că veți merge în sutană la un concert rock. Se apropie data?
Constantin Necula: Probabil că da. Dar mă gândesc că am fost la o piesă de teatru și ai văzut comentariile unora. Eu am aflat în ianuarie că nu mai am voie să mă mai operez în spital, că nu au popii voie în spitale, că ei nu contribuie la bugetul de stat, deși o facem. Iar acum am aflat că nu am voie la piesă de teatru, că de ce dă bani Primăria ca să meargă popii la teatru. Eu m-am lămurit. Voi merge pentru tineri, nu voi merge pentru comentatorii de la articole.
AGERPRES: A revenit subiectul Arsenie Boca. Credeți că va fi dus părintele de la Prislop în Catedrala Neamului?
Constantin Necula: Eu cred că va trebui să înțelegem foarte bine că în primul rând canonizarea părintelui nu este un fast-food spiritual, ci este o muncă foarte îndelungată. Trebuie să înțelegem foarte bine că în momentul canonizării, chiar dacă vor fi mutate în Catedrală sau într-o biserică oarecare, moaștele sale, o parte, vor rămâne în continuare la Prislop, dar acestea sunt scenarii. Deocamdată noi suntem foarte departe să avem o catedrală.
AGERPRES: Ce relație aveți cu Arsenie Boca? Vă rugați?
Constantin Necula: Mă rog și meditez. Mai ales la multe din spusele lui. Ca predicator îl socotesc unul dintre marii omileți ai Bisericii și mă impresionează foarte mult că în ciuda faptului că în spații mici a fost obligat să își desfășoare activitatea, cuvântul său a intrat extraordinar de puternic în chiar construcția sufletului unor oameni. El nu predica în piețe, nu predica pe ecrane, el predica în spații mici, cuminți, cățărat pe schele într-o vreme, iar oamenii au memorat, au recuperat și au redat textele lui cu mare, mare acrivie. Asta spune foarte multe despre iubirea ucenicilor lui despre el.