Preotul păcătos din Bohotin, slujeşte în continuare, deşi este suspendat

Scandal după scandal în comuna Bohotin din Iaşi, unde preotul a fost acuzat de localnici că face avansuri fetelor tinere. În urma acestor acuzaţii, slujitorul Domnului a fost suspendat până în luna ianuarie, însă nu respectă decizia mai marilor Mitropoliei.
Romania TV
31 oct. 2012, 09:34
Preotul păcătos din Bohotin, slujeşte în continuare, deşi este suspendat

O parte dintre localnicii din Bohotin, judeţul Iaşi, sunt dispuşi să facă orice pentru a scăpa de preotul păcătos. După ce l-au acuzat că a făcut avansuri femeilor din sat şi au reuşit să obţină suspendarea lui până la finalizarea achetei, acum locuitorii sunt decişi să demostreze că părintele a încălcat decizia superiorilor săi. Oamenii spun chiar că au imagini filmate care pot demonstra acest lucru.

Prin suspendarea primită de la Mitropolie, valabilă până în luna ianuarie, preotului păcătos din Bohotin  i se interzicea să mai ţină slujbe. Prevedere pe care părintele ar fi încălcat-o, însă, şi care i-ar putea aduce probleme şi mai mari.

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Ioana Tamaș, apariție incendiară, în costum de baie! Soția lui Gabi Tamaș, în vârstă de 36 de ani, a făcut senzație pe plaja din Bali
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
S-a pus limită la banii cash. Anunț pentru cei care retrag numerar la bancomat. Banca te obligă
Playtech.ro
De ce s-a botezat Mirabela Dauer la 49 de ani. Ce religie are acum celebra artistă
DailyBusiness
METEO. ANM anunță ce îi așteaptă pe români în luna august
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Cea mai fină ciocolată de casă. Rețeta de care nu te poți sătura
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
David Popovici explică succesul victoriei de la JO 2024. Ce a făcut după startul cursei, asta i-a adus AURUL
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Asociația de proprietari nu are niciun drept. Anunț pentru proprietarii de apartament care au câini sau pisici
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Marina rusă începe exerciții majore implicând flotele sale
MediaFlux
BETTY SALAM, cum n-a fost VĂZUTĂ NICIODATĂ! EXCLUSIV PAPARAZZI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!