Preotul ucis la Focşani, înmormântat în curtea bisericii Sf. Ioan Botezătorul

Preotul Tudor Marin, ucis la Biserica "Sf. Ioan Botezătorul" din Focşani, a fost înmormântat, marţi, în spatele lăcaşului de cult, în prezenţa a peste o mie de oameni.
Romania TV
18 iun. 2012, 13:45
Preotul ucis la Focşani, înmormântat în curtea bisericii Sf. Ioan Botezătorul

Preotul Tudor Marin, care a slujit timp de peste 20 de ani la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Focşani, a fost înmormântat cu Sfânta Evanghelie pe piept. Slujba de înmormântare a părintelui Tudor Marin a fost oficiată de un sobor de 50 de preoţi, condus de Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel.

La ceremonia religioasă au participat peste o mie de persoane şi autorităţi locale, sicriul cu trupul neînsufleţit fiind depus, pe durata slujbei, într-un cort amplasat în faţa bisericii, unde oamenii au adus flori şi lumănări.

Preotul a fost înmormântat în spatele Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” după ce familia acestuia a primit avizele necesare în acest sens de la toate instituţiile abilitate.

Crima de la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” aflată în Piaţa Unirii din Focşani a avut loc, sâmbătă, în jurul orei 10.30, la scurt timp după slujbă, când în lăcaşul de cult mai rămăseseră doar preotul Tudor Marin şi femeia care vindea lumânări, aceasta fiind, de altfel, singurul martor.

Familia preotului şi enoriaşii şi-au exprimat dorinţa ca preotul să fie înmormântat în curtea bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”. Lăcaşul de cult însă nu are cimitir şi este monument istoric, astfel că a fost nevoie de avize de la Primărie, de la Direcţia pentru Cultură şi de la Direcţia pentru Sănătate Publică (DSP) Vrancea.

În acest sens, luni, membrii familiei au depus cereri pentru a obţine avizele necesare.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Pensionarii primesc bani după Paşte. Se dau chiar şi 1.000 de lei, a anunţat Casa Naţională de Pensii
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Destinația de 1 Mai care atrage ca un magnet. Litoralul e uitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Noi măsuri UE pentru șoferii cu mașini diesel: Costuri mari pentru mașinile vechi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri