Presa din străinătate despre evenimentele din România: Pericol de instabilitate politică

Votul privind suspendarea lui Traian Băsescu ţine prima pagină a ziarelor străine. Presa internaţională priveşte spre România cu îngrijorare şi vorbeşte despre pericolele instabilităţii politice.
Romania TV
06 iul. 2012, 05:38
Presa din străinătate despre evenimentele din România: Pericol de instabilitate politică

Agenţia Focus, care cita AFP, scria vineri că „Germania este îngrijorată de criza politică din România care ia tot mai multă amploare, urmând să culmineze până la sfârşitul zilei cu un vot privind eventuala suspendare a preşedintelui Traian Băsescu”.

Apoi agenţia reproduce o o declaraţie a purtătorului de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel. „Este o evoluţie pe care guvernul (german, n.r.) o urmăreşte cu îngrijorare şi, în mod special, crede cu fermitate că independenţa şi capacitatea Curţii Constituţionale a României de a lua decizii nu ar putea fi puse sub semnul întrebării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Cancelariei de la Berlin, la briefing-ul zilnic de presă.

Lupta pentru putere din România a atins punctul culminant după ce premierul a luat măsuri pentru înlăturarea preşedintelui. Asta titrează publicaţia Business Week, în ediţia online. Porivit acestei surse, instabilitatea politică de la Bucureşti a afectat moneda naţională, care atins un minim istoric în tranzacţii.

Site-ul citează şi un analist economic specializat pe Europa Centrală şi de Est care avertizează că tulburările de pe scena politică ar putea avea efecte negative grave.

Acelaşi avertisment vine şi din partea postului de televiziune Euronews. ” Suspendarea face parte dintr-o luptă politică mai amplă care a paralizat deciziile legislative din ţară şi a ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea României de a păstra un pachet financiar în valoare de 5 miliarde de euro, contractat cu Fondul Monetar Internaţional. „

Cotidianul The Irish Times scrie despre îngrijorarea occidentului în faţa crizei politice din ţara noastră. Conform publicaţiei, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii se tem că democraţia din România este în pericol.

Aceleaşi mesaj este exprimat şi de agenţia France Presse. Acesta citează mai multe ONG-uri care ar fi denunţat un atac la adresa instiuţiilor democratice din ţară.

Criza politică de la Bucureşti este tratată pe larg şi de agenţia Reuters. Potrivit acesteia, Traian Băsescu a criticat guvernul şi l-a acuzat că înceracă să pună mâna pe cât mai multă putere.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Amenda pentru proprietarii de apartamente. Lucruri complet interzise
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster