Presa internaţională scrie despre condamnarea lui Dragnea, pe care-l prezintă drept cel mai puternic om din România

Cel mai puternic om al stângii, aflate la putere în România, Liviu Dragnea, a fost condamnat joi la trei ani şi jumătate de închisoare - cu executarea -, în prima instanţă, într-un caz de angajări fictive, scriu principalele agenţii de presă şi posturi internaţionale, preluate în toată lumea.
Iulian Tudor
21 iun. 2018, 20:06
Presa internaţională scrie despre condamnarea lui Dragnea, pe care-l prezintă drept cel mai puternic om din România

Această condamnare „reprezintă o lovitură puternică la adresa ambiţiilor (lui Dragnea) de a rămâne stăpânul jocului pe scena politică” din România, comentează AFP, citat de news.ro.

Dragnea, în vârstă de 55 de ani, care şi-a clamat mereu nevinovăţia, nu va merge însă la închisoare înainte ca această condamnare să fie confirmată în apel de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), notează agenţia franceză.

Curtea l-a condamnat după două amânări, iar liderul Partidul Social Democrat (PDS) nu a comentat imediat, scrie THE ASSOCIATED PRESS.

Potrivit procuraturii, Dragnea a intervenit în 2008 şi 2010, pe când reprezenta Guvernul, pentru a menţine două femei în plata unei agenţii în domeniul protecţiei sociale, deşi erau angajate ale partidului său.

Cele două femei au recunoscut că lucrau pentru partid, deşi primeau salarii de la agenţia respectivă.

Ca lider al majorităţii aflate la putere, Dragnea ar fi, în mod normal, premier, însă nu poate ocupa postul din cauza unei condamnări, în 2016, cu privire la o fraudă electorală, comentează AP.

Totodată preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dragnea a fost găsit vinovat că a incitat la abuz de putere, ţinând pe ştatul de plată al unei agenţii de stat două femei care erau angajate PSD, pe când era preşedinte de consiliu judeţean, în perioada , din 2006 în 2013, scrie REUTERS:

Aceasta este „o nouă condamnare penală” a lui Dragnea, care nu a ajuns premier din cauza unei condamnări anterioare, şi ar putea să-i slăbească acapararea asupra celui mai mare partid din ţară şi asupra Guvernului de la Bucureşti, aflat la putere de cinci luni, comentează agenţia.

Potrivit sistemului româmnesc, sentinţa de joi este preliminară şi poate fi aplicată numai în urma unui apel, Până atunci, el va rămâne liderul PSD şi preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului român, pe timpul procesului.

Susţinerea luptei împotriva corupţiei, într-unul dintre statele UE cele mai afectate de acest flagel, a dominat politica României de la aderarea ţării la Uniunea Europeană, în urmă cu peste zece ani, iar magistraţi s-au plâns adesea de presiuni politice.

„Hotărârea de astăzi este un act curajos din partea magistraţilor români, ea este de o importanţă primordială pentru sistemul judiciar”, a declarat comentatorul politic Cristian Tudor Popescu.

La începutul lui 2017, tentative ale coaliţiei lui Dragnea de a slăbi legislaţia cu privire la lupta împotriva corupţiei au declanşat cele mai ample proteste care au avut loc în ţară în ultimele decenii.

Parlamentul a adoptat săptămâna aceasta modificări legislative despre care unii critici afirmă că ar putea să-i încurajeze pe infractori să acţioneze în deplină impunitate – o ultimă întorsătură într-o dramă regională ce relevă fragilitatea democraţiilor post-comuniste est-europene, comentează Reuters.

Dragnea a fost achitat într-un dosar separat, în care a fost acuzat de fals intelectual, a anunţat joi instanţa..

Un verdict final, în urma apelului, ar putea fi pronunţat peste mai multe luni, potrivit unor analişti, în contextul vacanţei judecătoreşti de două luni şi reluării activităţii în septembrie.

Parchetul anticorupţie DNA a cerut să fie condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare cu executarea, scrie SWISSINFO.CH.

Alte publicaţii scriu că DNA a cerut zece ani de închisoare.

Această condamnare intervine pe fondul unor tensiuni exacerbate între majoritatea de stânga şi magistraţii români, acuzaţi de putere că fac parte dintr-un „stat paralel” şi că „fabrică dosare” împotriva politicienilor, notează site-ul elveţian.

Liderul PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor era văzut ca un „dumnezeu” de către subordonaţii săi, în perioada în care a „incitat” două angajate de la Protecţia Copilului din fieful său din Teleorman (sud) să lucreze pentru filiala locală a partidului pe care o conducea la momentul faptelor, a declarat un martor.

Prejudiciul reţinut de procurori se ridică la aproximativ 24.000 de euro, precizează site-ul.

Alte publicaţii prezintă alte sume.

Dragnea a fost condamnat deja la doi ani de închisoare – cu suspendare – după ce a fost găsit vinovat de fraudă electorală, ceea ce-l împiedică din 2016 să fie premier. El este suspectat de asemenamde deturnare de fonduri europene într-un al treilea dosar, în curs de anchetare.

Averea i-a fost plasată sub sechestru.

Aflată la originea unei reforme controversate a justiţiei din 2017, coaliţia de stânga a trecut luni prin Legislativ amendamente la Codul de Procedură Penală care riscă, denunţă opoziţia, să frâneze lupta împotriva corupţiei.

Comisia Europeană, care a avertizat Bucureştiul în mai multe rânduri cu privire la riscul unor paşi înapoi în eforturile împotriva acestui flagel, a anunţat joi că „urmăreşte cu îngrijoare” modificările legislaţiei penale.

Dragnea este vizat într-o anchetă în Brazilia, într-un caz de spălare de bani, scrie EURONEWS.

O anchetă a fost deschisă de organul anticorupţie din România cu privire la presupusa implicare a lui Dragnea în înfiinţarea „unei grupări criminale organizate” cu scopul de a obţine fonduri europene, scrie postul de televiziune paneuropean.

La începutul lui iunie, peste 100.000 de susţinători ai PDS au participat la un miting împotriva agenţiilor anticorupţie române, acuzate de formaţiunea aflată la putere că deţin prea multă putere.

Parlamentul a adoptat miercuri modificări fundamentale în proceduri, îngreunând anchetele penale ale procurorilor, iar opoziţia şi critici susţin că acest lucru va permite o impunitate a corupţiei la nivel înalt în Guvern şi ar putea antrena anularea condamnării lui Dragnea din 2016.

CHINA NOUĂ semnalează, într-o scurtă notă de presă, că preşedintele Camerei Deputaţilor a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executarea, de către ÎCCJ, într-un caz de angajări fictive.

EUOBSERVER comentează, tot într-o notă, că liderul PSD este considerat „adevăratul lider” al ţării.

„Eu cred cu putere în nevinovăţia mea”, a declarat cel mai puternic politician din ţară, luna trecută, într-un interviu acordat POLITICO.

Şapte angajaţi ai Serviciului Social şi pentru Protecţia Copilului au fost condamnaţi la pedepse similiare, dar au fost eliberaţi condiţionat, scrie FOCUS NEWS.

Fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, care a lucrat la aceeaşi agenţie a statului, a fost achitată în acest caz, după ce a fost de acord să plătească prejudiciul, iar pricuratura a renunţat la acuzaţii, notează agenţia bulgară.

„Fiecare dintre voi poate fi atins de braţul lung al statului paralel”, a declarat Dragnea pe 9 iunie, la mitingul PDS împotriva luptei anticorupţie, vizând „pocurori corupţi” şi referindu-se la şefa DNA Laura Codruta Kovesi şi magistraţi pe care i-a acuzat de legături cu sericiile secrete, scrie AL JAZEERA.

În săptămânile dinaintea sentinţei de joi, judecători şi procurori au denunţat presiuni tot mai mari asupra lor şi au reacţionat dur după ce Dragnea i-a comparat pe procurori, într-un interviu televizat, cu poliţia secretă din perioada comunistă, notează postul panarab cu sediul în Qatar.

„Magistraţii au dreptate să fie furioşi”, declara presei, săptămâna trecută, preşedintele român Klaus Iohannis.

„Cum poate un politician, care este şi un infractor, să îndrăznească să ameninţe procurori la televizor?”, denunţa Iohannis, care a înfruntat frecvent Guvernul.

CE, care monitorizează sistemul judiciar din România, a declarat joi pentru AFP că „urmăreşte îndeaproape şi cu îngrijorare evenimentele din România”, potrivit Al Jazeera.

Guvernul a obţinut o victorie luna trecută, după ce Curtea Constituţională a dispus ca Iohannis să aprobe demiterea lui Kovesi.

Iohannis a anunţat că are nevoie de timp ca să reflecteze la această hotărâre, însă presa locală scrie că, dacă încearcă să amâne demiterea lui Kovesi, PSD ar putea să lanseze o procedură de destituire a şefului statului.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
BREAKING! Mihai Leu, dus cu elicopterul la spital. Medicii se luptă să-l stabilizeze
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii se vor schimba din 2026. Bancnotele naționale vor fi înlocuite cu EURO. S-a luat deja decizia
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Măsurile propuse de Ilie Bolojan pentru evitarea unei crize financiare: „Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010”
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster