Cristina Kirchner, în vârstă de 61 de ani, ‘prezintă o stare febrilă infecțioasă din cauza căreia s-a luat hotărârea să fie internată în clinica Otamendi din Buenos Aires pentru găsirea unui tratament’, precizează comunicatul semnat de doctorii Marcelo Ballesteros și Ricardo Solla.
Șefa statului argentinian și-a reînceput activitatea pe 21 octombrie după un timp de odihnă de 48 de ore din cauza unei faringite.
ARGENTINA a intrat în FALIMENT
În luna iulie, Cristina Kirchner a luat o pauză de două zile ca urmare a unor dureri în gât și a unei laringite. Acest concediu a fost prelungit peste o săptămână, motiv pentru care a fost nevoită să își modifice agenda de lucru și să amâne o vizită în Paraguay.
În urmă cu peste un an, președinta Argentinei a fost operată de un hematom cerebral și a avut o vacanță de șase săptămâni, după care rezultatele examenelor postoperatorii au fost pozitive.