În cuvântul de deschidere a conferinţei, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior a declarat că Marea Unire de la 1918 este povestea cea mai importantă din evoluția noastră istorică, un moment cardinal pentru evoluţia noastră ca stat, societate şi democraţie, iar românii din America au avut o contribuție esențială la realizarea acestui deziderat. Faptul că toate asociațiile românești din 1918 s-au unit într-o singură organizație, sub conducerea căpitanului Vasile Stoica, a preotului Vasile Lucaciu și au convins guvernul american de atunci, condus de președintele Woodrow Wilson, de justețea unirii, a fost o expresie a capacității noastre de acțiune politică, diplomatică inteligentă în plan extern. Din păcate, Vasile Stoica, unul dintre eroii care au luptat pentru unirea țării, a fost aruncat în închisoare de comuniști.
„Cei care vorbesc astăzi despre România ca de o colonie a Americii sunt fie ignoranţi, lipsiți de cultură politică și istorică, fie oameni de rea credinţă, şi uită că America a fost țara care ne-a ajutat să ne reîntregim național; președintele american Woodrow Wilson a avut un rol foarte important în realizarea unirii românilor de la 1918”.
De asemenea, ambasadorul României a subliniat faptul că președintele Wilson a avut un rol foarte important în realizarea unirii românilor prin cele 14 Principii pe care le-a proclamat în Congresul american. „De aceea, astăzi când, niște inconștienți aș spune, sau niște oameni lipsiți de cultură politică și istorică, vorbesc despre relaţia României cu SUA ca fiind una de subordonare, uită că America a fost țara care ne-a ajutat să ne reîntregim național. A fost țara democratică care prin forța sa pozitivă în relațiile internaționale a putut asista România, prin președintele Wilson și administrația de atunci, să revină în matca sa geografică, culturală, originară. Deci, cei care vorbesc astăzi de România ca de un fel de colonie a Americii sunt fie ignoranți, fie oameni de rea credință, după părerea mea, sau pur și simplu, nu au cultură politică și istorică. Acest Parteneriat Strategic dintre România şi SUA s-a forjat în timp, dar are fundamentele intelectuale, politice, în acel an decisiv 1918.”
„Să amintim și de elitele politice din țară: Brătianu, Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Maniu, oameni cu viziune, curajoși, care au reușit și la Conferința de Pace de la Paris și în interior după aceea, să sudeze bine această unire, într-un stat care, dacă ar fi fost lăsat să evolueze natural, și nu ar fi intervenit calamitatea comunistă, ar fi fost probabil unul dintre cele mai vibrante state. Comunismul a distrus și a pârjolit mult din acest avânt pe care îl luase România după 1918. Am mai reușit să ne ridicăm la un moment istoric important, în 1989, și sper ca cei de astăzi să se ridice măcar la viziunea conceptuală a acestor oameni, dacă pot. Și să înțeleagă că fără gândire strategică, fără patriotism autentic, nu patriotism declarat printr-o propagandă foarte rudimentară, nu vom reuși să ne impunem într-o lume care vedeți ce complicată este din toate punctele de vedere și ce provocări atrage după ea. Iar faptul că suntem în NATO, suntem în Uniunea Europeană, sunt garanții de suveranitate reală a țării, nu clamată prin tot felul de retorici pe care le mai auzim de la unii”, a arătat ambasadorul României.
Președintele Academiei Române, prof. dr. acad. Ioan-Aurel Pop, a prezentat etapele realizării Marii Uniri de la 1918, începând cu momentele din jurul anului 1848, când au apărut mișcările de emancipare națională. „În 1918, unele state s-au format ca pasărea Phoenix, din propria cenușă, altele au renăscut, iar altele s-au întregit. „Ora astrală” a românilor a fost anul 1918, când, prin aplicarea dreptului la autodeterminare – oficializat în urma declaraţiei preşedintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918 – s-au unit provinciile istorice cu Regatul României. Noul cadru politic-teritorial din Europa Centrală a creat, după 1918, condiţiile favorabile dezvoltării naţiunilor, dar a conţinut şi germenele unor rivalităţi şi contradicţii. Oricum, în 1919-1920, pentru prima oară în istorie, marile puteri au ţinut seama şi de voinţa popoarelor, nu numai de propriile interese, când au aprobat noua arhitectură a Europei.”, a arătat prof. dr. acad. Ioan-Aurel Pop.