Conform anunţului de presă transmis luni de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu va participa, marţi, de la ora 10.00, la „Ceremonia de inaugurare a pontificatului Sanctităţii Sale Papa Francisc ca Episcop al Romei, Succesor al Apostolului Petru şi Suveran Pontif al Bisericii Catolice”.
Băsescu se va deplasa la Roma cu un zbor al companiei italiene Alitalia.
„Vă pot confirma că domnul preşedinte Traian Băsescu va apela pentru deplasarea dus-întors la Roma la curse de linie ale companiei Alitalia”, a precizat, pentru Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.
Şefi de stat şi de Guvern au început să sosească la Roma pentru a asista, marţi, la mesa de întronizare a Papei Francisc, care urmează să reunească sute de mii de credincioşi.