Preşedintele ceh consideră că vina pentru Brexit o poartă conducerea „neputincioasă şi birocratică” a UE

Președintele Cehiei, Milos Zeman, și-a reafirmat. în mesajul de Crăciun. refuzul de a primi în țara sa "migranți musulmani" și a criticat elita "neputincioasă și birocratică" care conduce Uniunea Europeană, transmite AFP.
Iulian Tudor
26 dec. 2016, 19:21
Preşedintele ceh consideră că vina pentru Brexit o poartă conducerea

„Primirea migranților musulmani, dificil de integrat pe teritoriul nostru, ar presupune crearea unui amestec cultural care ar favoriza eventuale atacuri teroriste (…) Astăzi aproape nimeni nu se mai îndoiește de legătura dintre valul migrator și atacurile teroriste”, a spus președintele ceh, potrivit Agerpres.

”Din acest motiv mă opun ideii conform căreia ar fi bine să primim în următorii doi ani pe teritoriul nostru circa 6.200 de migranți pe o așa-numită bază voluntară, care este aproape același lucru ca și cotele obligatorii”, a explicat el în continuare.

Milos Zeman s-a pronunțat în schimb pentru ”ajutorarea migranților în țările lor de origine sau în statele vecine” acestora, fiind de asemenea favorabil acordării de asistență pentru Italia și Grecia, statele europene aflate în prima linie a valului migrator.

Referindu-se la decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, președintele ceh consideră că pentru această evoluție ”cea mai mare parte a vinei o poartă actuala conducere a UE, care este absolut neputincioasă și birocratică, fapt care se află la originea îndepărtării cetățenilor de instituțiile UE”. Această conducere ”nu este capabilă nici măcar să îndeplinească o sarcină fundamentală ce-i revine, să protejeze frontiera externă a UE”, a completat el.

Milos Zeman, care se află la putere din 2013, este cunoscut pentru comentariile sale anti-islamice și criticile sale dure la adresa politicii porților deschise pentru refugiați a cancelarului german Angela Merkel. Este de asemenea vazut ca un aliat al Rusiei.

Dar a fost și singurul președinte din UE care și-a manifestat deschis susținerea față de Donald Trump în timpul campaniei electorale americane. După ce Trump a câștigat scrutinul prezidențial, ei au avut o convorbire telefonică în cursul căreia viitorul președinte american l-a invitat pe Zeman să efectueze o vizită în SUA.

Guvernul de la Praga a anunțat ulterior că Trump a acceptat la rândul său invitația de a vizita Cehia. Prima soție a lui Trump, Ivana, s-a născut în orașul Zlin din fosta Cehoslovacie.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Zodiile cu succes pe toate planurile până pe 5 martie. Iese soarele pe strada acestor 4 nativi
Capital.ro
Interzis în weekend pentru cei care stau la bloc. Iei amendă de până la 3.000 de lei
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Nativii care ies în mare pagubă. Pierd o sumă uriașă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Anunț important pentru pensionari! Casa Națională de Pensii a anunțat când vor dispărea taloanele de pensii. Nimeni nu se aștepta
Cancan.ro
Acuzații grave la adresa Ancuței, fosta iubită a lui Andrei Perneș. Ce ar fi făcut la înmormântare: „Era toată numai un…”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu nu poate fi președintele României! Anunțul care cutremură scena politică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Raport OMS dezvăluie problemele de sănătate ale copiilor și adolescenților în Europa
MediaFlux
125 de lei în PLUS pentru PENSIONARI! BANII se dau în APRILIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Brigitte Macron: ținta conspirațiilor absurde și triumful adevărului în fața dezinformării