Preşedintele Comisiei Europene se îndoieşte de faptul că statele membre vor menţine un front comun în timpul negocierilor pentru Brexit

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat îndoiala că cele 27 de state membre vor reuşi să menţină un front comun în timpul negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Iulian Tudor
11 feb. 2017, 15:53
Preşedintele Comisiei Europene se îndoieşte de faptul că statele membre vor menţine un front comun în timpul negocierilor pentru Brexit

„Celălalte 27 de ţări nu au realizat încă, dar britanicii ştiu foarte bine cum să abordeze această problemă. Ei vor promite ceva ţării A şi vor spune altceva ţărilor B şi C, iar în final nu va exista un front comun european”, a precizat Juncker într-un interviu pentru postul german de radio Deutschlandfunk.

De asemenea, preşedintele CE a declarat că britanicii nu pot negocia acorduri comerciale atât timp cât sunt în UE.

Premierul Theresa May a promis că va invoca până la finele lunii martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declanşa procesul formal de retragere a Marii Britanii din UE. De asemenea, primele negocieri ar putea să înceapă abia în luna iunie, după informarea celorlalte 27 de ţări membre ale UE.

May a pornit deja într-o campanie globală pentru a încerca să stabilească noi relaţii comerciale după ieşirea din blocul comunitar şi a discutat în acest sens cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Citeşte şi Comisia Europeană subliniază că nu ţine cont de orientările politice în situaţia din România, ci vrea să ajute ţara să elimine corupţia

 

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
Călin Georgescu, dus cu forța la psihiatru?! Cutremur total în România: Îi e frică…
Playtech.ro
Când se virează pensiile în martie 2025. Cei care le primesc prin Poștă vor aștepta mai mult. De ce întârzie plățile
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci pleurotus. E la fel de bună ca varianta consacrată
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Atenție! SIRENELE de RĂZBOI se aud azi în toată ȚARA! De ce sunt activate și ce trebuie să știi
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Dezvăluirea care pune stop candidaturii sale: Noua față a...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Administrația Trump schimbă regulile pentru accesul jurnaliștilor la Casa Albă
MediaFlux
BANI mulți de la UE pentru români! SUTE DE MII de persoane vor beneficia
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa