Preşedintele Comisiei LIBE, despre negocierile pentru procurorul-şef european: Parlamentul şi Consiliul UE vor fi parteneri egali

Preşedintele Comisiei LIBE din PE, Claude Moraes, a declarat miercuri seara că Parlamentul European şi Consiliul UE sunt parteneri egali şi că în negocierea pentru procurorul şef european nu contează diferenţa de voturi date pentru Jean-Francois Bohnert şi Laura Codruţa Kovesi.   
Romania TV
27 feb. 2019, 20:40
Preşedintele Comisiei LIBE, despre negocierile pentru procurorul-şef european: Parlamentul şi Consiliul UE vor fi parteneri egali

„Votul lor (al membrilor Consiliului UE-n.r.) este egal cu votul nostru. Noi suntem egali. Ei au votat, noi am votat şi cu asta s-a terminat povestea. (…) În cele din urmă, la negocieri, atât Consiliul, cât şi Parlamentul European vor fi parteneri egali în această negociere. Este adevărat că statele membre candidatul francez a fost foarte mult înaintre şi la noi a fost foarte mică diferenţa dintre candidaţi, dar în negociere, o negociere matură, nu se va spune, nu se va uita nimeni la asta. Vom vedea care este cel mai bun candidat. Nu va fi simplu, există o diferenţă între cum s-a votat, dar asta este democraţia, aşa vrem să se întâmple voturile.”, a declarat la Antena 3 preşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, întrebat dacă va conta faptul că în comisiile LIBE şi CONT a fost un vot foarte strâns, iar în Consiliul UE a fost net în favoarea candidatului francez. Moraes a susţinut că trebuie să existe consens şi negocieri.

Aşa funcţionăm noi. Chiar dacă suntem blocaţi, trebuie să cedeze cineva, ca să ajungem la un consens. Nu există un stăpân care să spună – nu vă mai jucaţi, aşa am decis, aşa facem. Democraţia nu e perfectă şi nici această situaţie nu e perfectă. Membrii Consiliului sunt din stale membre, dar nu e partea aleasă a UE. Nu trebuie să subestimaţi ceea ce face parlamentul într-o negociere. Este o procedură nouă, nu e testată„, a mai spus Moraes, întrebat dacă nu există o putere mai mare de negociere din partea Consiliului UE.

În cadrul reuniunii reprezentanţilor permanenţi în Consiliul UE (COREPER), Procurorul Jean-François Bohnert, din Franţa, s-a clasat pe primul loc, cu 50 de voturi, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter cu un scor egal, de 29 de puncte, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene privind desemnarea procurorului-şef european.

În urma unui vot secret, miercuri, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Voyul a fost: Laura Codruţa Kövesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot.

Kovesi a fost preferată şi în Comisia CONT cu o zi înainte. Laura Codruţa Kovesi a obţinut 12 voturi în Comisia CONT din Parlamentul European. Pe locul doi a fost Francois Bohnert- 11 voturi, iar Andres Ritter a primit un vot.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Legumele bogate în proteine care te vor ajuta să îți îmbunătățești dieta. Beneficiile pe care le au pentru sănătate
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Horoscop rune 3-9 februarie 2025. Mihai Voropchievici, veste neașteptată pentru Balanțe
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu: CCR nu îi va permite să candideze la Președinția României
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
Proiectul de buget pe 2025 pe înțelesul tuturor: „Am făcut o românească fiscală simpatică și avem peste 5% din PIB pentru Apărare”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Cum faci cei mai delicioși cartofi cu cașcaval! Rețeta pentru preparatul care te va cuceri instant
Spynews
Ce știe Alina Sorescu despre câți bani are Alexandru Ciucu! Adevărul despre presupusele afaceri profitabile: ”A cerut să nu fie luate în calcul”
Evz.ro
Zodiile care emană energii negative. Puține persoane rezistă în preajma lor
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Doliu în politică. Fostul președinte a fost răpus de boală. Dumnezeu să-l ierte!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Medicii psihiatri avertizează asupra posibilelor efecte ale noii legi privind șoferii sub influența substanțelor psihoactive
MediaFlux
Un preot din România a câștigat premiul pentru cea mai bună carte de dezvoltare personală a anului! Cine este Părintele Pimen?
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pensionarea anticipată în 2025. Cine poate beneficia și cum se calculează suma primită