Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Haltere a demisionat în urma unui scandal de dopaj

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Haltere (IWF), ungurul Tamas Ajan, a demisionat, în urma unei anchete privind acuzaţii de corupţie şi dopaj.
Romania TV
16 apr. 2020, 06:33
Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Haltere a demisionat în urma unui scandal de dopaj

Ancheta, iniţiată în urma unui reportaj a canalului german ARD difuzat în ianuarie, este încă în desfăşurare, informează News.ro.

„IWF îi mulţumeşte lui Tamas Ajan pentru peste patru decenii de servicii aduse acestui sport”, a declarat preşedintele interimar Ursula Papandrea.

„Când circumstanţele sanitare legate de pandemia COVID-19 vor permite, vor avea loc alegeri pentru a se asigura un viitor strălucit sportului pe care îl iubim”, a mai spus ea.

Ajan, în vârstă de 81 de ani, făcea parte din IWF din 1976. El a fost secretar general timp de 24 de ani, iar în ultimii 20 de ani a fost preşedinte al forului.

O anchetă a canalului german ARD, difuzată în ianuarie, a relevat practici de dopaj acoperite şi o „cultură a corupţiei” în cadrul Federaţiei Internaţionale de Haltere (IWF), for condus de ungurul Tamas Ajan şi al cărui vicepreşedinte este Nicu Vlad, preşedintele Federaţiei Române Haltere.

Sportivi controlaţi numai din când în când, eşantiane manipulate, un sistem de corupţie care ar fi organizat şi acoperit de însuşi preşedintele IWF, Tamas Ajan, acestea sunt concluziile investigaţiei unei echipe ARD din care a făcut parte şi jurnalistului Hajo Seppelt, realizatorul documentarului din 2014 „Dopaj confidenţial: cum îşi fabrică Rusia învingătorii”, aflat la originea descoperirii sistemului de dopaj generalizat din ţara care a găzduit JO de la Soci.

Potrivit acestei anchete, IWF, aflată în atenţia Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) de mai mulţi ani, ar fi acoperit de mult timp practici de dopaj şi ar fi pus în practică „o cultură a corupţiei”.

Până în 2017, halterofilii de înalt nivel nu ar fi fost controlaţi în mod regulat, iar unii ofiţeri de control doping ar fi primit bani pentru a manipula eşantioanele.

Între 2008 şi 2017, din 453 de medaliaţi la jocurile olimpice şi la campionatele mondiale, 204 nu ar fi fost supuşi niciodată la teste antidoping în afara competiţiei, în anul în care au obţinut medalia.

ARD a prezentat documente care arată că o sumă de cel puţin cinci milioane de dolari (aproape 4,5 milioane de euro) primită de IWF de la CIO ar fi fost transferată în conturi din Elveţia, pe care doar Ajan le controlează.

În iunie 2017, după un număr alarmant de cazuri de dopaj în haltere, în special în urma reanalizării probelor de la JO din 2008 şi 2012, CIO a plasat acest sport sub supraveghere, cerând IWF să furnizeze propuneri pentru lupta antidoping. Aparent mulţumită de eforturile întreprinse, CIO a decis, în primăvara anului 2019, să confirme prezenţa halterelor între sporturile de la JO din 2024, de la Paris.

Preşedintele Federaţiei Române de Haltere, Nicu Vlad, a fost ales, la 29 mai 2017, în funcţia de vicepreşedinte al forului internaţional, în cadrul Congresului IWF care a avut loc la Bangkok.

Citeşte şi: Veste PROASTĂ pentru ION ŢIRIAC. Ce s-a întâmplat cu averea miliardarului român

DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Pozele pe care astăzi le-ar vrea șterse au ieșit la suprafață! Cum arăta Melania Trump acum 25 de ani – FOTO
Fanatik.ro
Abonații Orange din România primesc o veste importantă. Noua funcție care le aduce beneficii și chiar premii surpriză
Capital.ro
Se dau 420 de lei în plus la pensie. Cine va primi pensii de peste 3 000 de lei
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Adevarul
Cât de mult a afectat războiul din Ucraina economia României: Impactul este aproximativ dublu faţă de cel estimat pentru celelalte state
wowbiz.ro
Vacanța de vară, mai scurtă! Veste ȘOC pentru acești elevi
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Schimbarea permisului auto în 2025. Documentele obligatorii pentru toți șoferii
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste poze
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Cine a creat rochia purtată de Melania Trump. Cât a costat creația unică a designer-ului care le-a îmbrăcat și pe Hillary Clinton, Laura Bush sau Michelle Obama
Cancan.ro
O mai ții minte pe Maria Olaru? Cum arată acum fosta campioană de la Sydney și prin ce dramă a trecut
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț oficial pentru toți românii: Dragii mei, vă informez...
StirileBZI
O nouă minivacanță pentru români: Când pică Paștele Ortodox și Catolic în 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Trump propune achiziționarea Groenlandei pentru securitatea internațională
MediaFlux
RĂSTURNARE la PREZIDENȚIALE! Se RETRAGE din CURSĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce ascunde pălăria Melaniei? Vânătăile?