Preşedintele Franţei, la un pas de a fi ucis

Un ultranaţionalist arestat în 2017, care a spus că voia să-l împuşte pe Emmanuel Macron la defilarea de la 14 iulie, a fost trimis, la sfârşitul lui iunie, în faţa unui tribunal corecţional la Paris, au declarat surse judiciare, confirmând o informaţie dezvăluită de Le Parisien, pentru AFP.
Iulian Tudor
21 aug. 2019, 08:43
Preşedintele Franţei, la un pas de a fi ucis

Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, care prezintă tulburări de personalitate şi se află în detenţie în prezent, urmează să fie judecat în câteva luni cu privire la o ”întreprindere teroristă individuală”.

Descoperit în timp ce încerca să-şi procure o armă pe un site de jocuri video, el a declarat ”în mod vag” că vrea să-l atace pe preşedintele francez şi pe ”musulmani, evrei, negri, homosexuali”, potrivit unor surse concordante.
El a fost reţinut la domicliu, la 28 iunie 2017, la Argenteuil (Val-d’Oise), în urma semnalării mai multor navigatori pe Internet pe platforma de semnalare de conţinuturi ilicite Pharos. Trei cuţite de bucătărie au fost găsite în vehiculul său. Exploatarea computerului său a dezvăluit căutări pe Internet cu privire la potenţiale ţinte, potrivit unei surse apropiate anchetei.

Tânărul era cunoscut justiţiei. În 2016, el a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare, şi supus eliberat sub probaţiune, cu privire la provocarea urii rasiale şi apologia terorismului, după ce a lăudat faptele lui Anders Behring Breivik, autorul atentutului de la 22 iulie 2011 în Norvegia, soldat cu 77 de morţi.

Acest plan al tânărului aminteşte de atentatul de la 14 iulie 2002, când Maxime Brunerie, un activist de extremă dreapta, în vârstă de 25 de ani, a încercat să-l împuşte pe preşedintele Jacques Chirac cu o puşcă lungă ascunsă într-un etui de chitară. Tirul a fost deviat de un spectator. Bărbatul a fost condamnat, în decembrie 2004, la zece ani de închisoare. El a fost eliberat în august 2009.

”Întreprinderea teroristă individuală” este un delict mai puţin frecvent, reglementat prin lege în 2014, cu scopul de a urmări în justiţie ”lupi solitari”, adică suspecţi care nu au complici şi nici legături cu vreo organizaţie. Această prevedere a fost folosită în ancheta cu privire la atentatul de pe Champs-Elysées de la 20 aprilie 2017, când Karim Cheurfi, un condamnat, l-a ucis pe poliţistul Xavier Jugelé, înainte să fie ucis.

Un fost militar, Alain Feuillerat, în vârstă de 34 de ani, convertit la islam şi radicalizat, a fost inculpat de această infracţiune în mai 2017, după ce a fost reţinut la marginea bazei aeriene din Evreux, având asupra arme şi muniţie şi purtând o insignă a grupării Statul Islamic (SI). O procedură judiciară se află în curs.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Obligație nouă pentru români în UE. Accepți sau refuzi până pe 27 mai. Vor ști totul despre tine
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Greșeala frecventă care îi poate lăsa pietoni pe șoferi. Nici amenda nu e mică
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta