Preşedintele Iohannis îi dă sfaturi economice premierului Ciolacu: „Am încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare”

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu ocazia celei de-a 31-a ediţii a Topului Naţional al Firmelor Private din România. Astfel, şeful statului a precizat că ţara noastră va înregistra şi în acest an o creştere economică susţinută, mult peste media UE. Şi premierul Ciolacu a avut un comentariu despre măsurile fiscale.
Filip Stan
01 nov. 2023, 19:19
Preşedintele Iohannis îi dă sfaturi economice premierului Ciolacu:

Klaus Iohannis a vorbit miercuri despre măsurile fiscale recent adoptate.  „Felicit Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii şi pe toţi întreprinzătorii din România, ale căror rezultate ne bucură anual cu ocazia acestui eveniment. Munca şi performanţele dumneavoastră sunt extrem de importante pentru dezvoltarea noastră economică. Pe fondul incertitudinilor din ultimii ani, eforturile dumneavoastră sunt cu atât mai relevante şi merită apreciate şi sprijinite. Aţi contribuit semnificativ la redresarea post-pandemie, prin implicarea dumneavoastră susţinută. În prezent, actualitatea geopolitică este marcată de un nou conflict armat în Orientul Mijlociu, suprapus peste cel în derulare din vecinătatea noastră. Se intensifică astfel riscurile şi la adresa economiei, deja fragilizată de crize multiple. Acest context induce probabilităţi sporite ca dinamica economică globală să încetinească şi mai mult, iar simptomele recesioniste să accentueze problemele bugetare şi sociale, cu riscuri sporite în planul sustenabilităţii”, a afirmat şeful statului, în mesajul prezentat de către Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial – departamentul politici economice şi sociale, miercuri, la evenimentul organizat la Ateneul Român de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

„În plan financiar, după stagnarea inflaţiei din luna august, trendul dezinflaţionist continuă prin coborârea inflaţiei sub 9% începând din luna septembrie. În această privinţă, sunt conştient de preocupările mediului antreprenorial, mai ales că numeroşi întreprinzători mici şi mijlocii sunt îngrijoraţi de povara inflaţiei. Ştiu, de asemenea, că măsurile fiscale recent adoptate nu au fost tocmai bine primite de către mediul de afaceri. Am însă încredere că Guvernul va lua în considerare reglajele necesare, acolo unde acestea se impun, şi va adopta măsuri care să menţină România competitivă în plan fiscal, pentru a atrage în continuare investiţii productive, în beneficiul economiei noastre. Consolidarea finanţelor publice, conformarea fiscală şi colectarea sporită a veniturilor la bugetul de stat, performanţa aparatului administrativ şi eficienţa serviciilor publice reprezintă condiţii esenţiale ale unui stat modern, de tip european, aşa cum ne dorim să fie statul român”, a mai spus președintele.

„În acest sens, mesajul către dumneavoastră este de a continua să construim împreună cu responsabilitate. Avem nevoie de stabilitate financiară şi de consolidare bugetară, nu doar prin prisma angajamentelor României în faţa forurilor europene, ci ca politici sănătoase şi sustenabile, impuse de neajunsurile şi dezechilibrele bugetare acumulate din trecut. Trebuie să fim cu toţii realişti că multiplele crize au accentuat vulnerabilităţile structurale ale bugetului şi ale economiei noastre. În aceste vremuri se văd mai clar limitele unui model de politică economică axat mai degrabă pe consum, şi nu pe investiţii, orientat mai mult pe termen scurt decât pe termen lung”, a mai explicat preşedintele Iohannis.

„Multe dintre măsuri, îndelung amânate, au devenit astăzi imperios necesare, nu doar ca angajamente asumate, ci şi ca oportunităţi de modernizare a administraţiei şi a economiei noastre. Reformele şi investiţiile prevăzute în PNRR vor duce la o administraţie mai eficientă, mai aproape de contribuabil, şi la progrese importante în domenii precum infrastructura de transport, sistemul energetic, educaţie, sănătate şi bună guvernare. De aceea, absorbţia fondurilor europene este un obiectiv naţional esenţial, deoarece fondurile europene au un rol cheie în susţinerea creşterii economice a României. Avem deja experienţa a două perioade de programare şi suficient potenţial încă nevalorificat în sectoare competitive precum agri-business, IT&C, industria petrochimică sau turism”, a completat preşedintele Klaus Iohannis.

Pensii 2024. Avem formula de calcul şi TABELUL cu vârstele standard de pensionare. Cine ia bonsuri, cine iese mai devreme cu trei ani din câmpul muncii

Ciolacu: Sunt ferm convins că doar prin productivism şi patriotism economic putem dezvolta această ţară

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, că este convins că numai prin „productivism şi patriotism economic”, poate fi dezvoltată România şi le-a cerut antreprenorilor să îl susţină în demersul său de a construi „o ţară ordonată” şi un stat în care toată lumea respectă regulile. El a mai precizat că este nederept ca majoritatea firmelor româneşti să respecte cu sfinteţie data de 25 ale fiecărei luni, iar statul să tolereze „găştile care drenează TVA sau alte taxe datorate bugetului”. „Fiscul este cel care trebuie să se reorganizeze şi să lupte, în mod real, împotriva evaziunii! Digitalizarea de care se tot vorbeşte de ani de zile trebuie să devină realitate”, a adăugat liderul PSD.

„Mă bucur să fiu – din nou! – alături de cele mai valoroase companii mici şi mijlocii din România! În primul rând, pentru că reprezentaţi motorul economiei noastre. Un alt motiv este că, alături de dumneavoastră, am dus bătălii grele în ultimii ani şi întotdeauna am simţit aceeaşi atitudine corectă, bazată pe argumente solide şi legitime. Am fost împreună, în pandemie, când am protestat pentru că guvernarea din acel moment a întors către economie cel mai firav mecanism de ajutor dintre toate ţările europene. În această privinţă – vă amintiţi! – ne-au întrecut chiar unele ţări africane! Şi, deşi nu şi-au apărat firmele şi economia, cei de atunci au reuşit să creeze un deficit de aproape 10% din PIB. Deficit din cauza căruia suferim şi astăzi! O vom scoate la capăt – cu toate că nu este deloc uşor! –  şi vom face asta investind masiv în IMM-urile noastre şi în capitalul uman al acestei ţări!”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România.

Premierul a mai spus că noua lege a pensiilor este una sustenabilă şi echitabilă care va permite „atât indexarea semnificativă a tuturor pensiilor, cât şi rezolvarea inechităţilor prin recalcularea pensiilor mici”.

„Am fost împreună şi atunci când guvernanţii de atunci ne-au chemat să ne spună că au făcut un PNRR în care condamnau pensionarii la îngheţarea veniturilor până în 2070! Am renegociat PNRR şi am eliminat această aberaţie, venind în schimb cu o nouă lege a pensiilor, sustenabilă şi echitabilă, care va permite atât indexarea semnificativă a tuturor pensiilor, cât şi rezolvarea inechităţilor prin recalcularea pensiilor mici. Tot împreună am fost şi atunci când am susţinut plafonarea preţurilor la energie şi gaze. Şi când am construit scheme de ajutor de stat pentru mai multe sectoare ale economiei româneşti. Tot împreună, atunci când am gândit că este corect ca toate companiile cu afaceri anuale de peste 50 de milioane de euro să plătească profit echivalent cu minim 1 la sută din cifra de afaceri”, a completat Ciolacu.

Şeful Executivului le-a cerut antreprenorilor să fie alături de el pentru a construi „o Românie corectă şi ordonată” şi a reamintit că au fost timpuri în care şi el era mic întreprinzător, într-o perioadă economică haotică, fiind nevoie să facă credit la bancă care avea o dobândă de 158%.

Marcel Ciolacu dă cu pumnul în masă: „Începe reorganizarea ministerelor. Asta este viitorul, asta aşteaptă lumea de la noi. S-a terminat!”

„Vă cer acum să fim împreună şi pentru a construi o Românie corectă şi ordonată! O ţară care să fie corectă cu toţi contribuabilii săi! Cu atât mai mult, să fie corectă cu cei care şi-au sacrificat timpul petrecut cu familia, energia şi sănătatea, pentru a construi companii solide, care prdocu româneşte! Şi eu am fost mic întreprinzător într-o perioadă destul de haotică. Şi eu am făcut credit la bancă cu o dobândă de 158%. Ştiu ce înseamnă nopţi nedormite, gândindu-te cum să faci să plăteşti şi creditul, dar să dai şi salariile angajaţilor la timp, cu toate taxele aferente statului.  În mine, aveţi un aliat. În primul rând, vom continua să alocăm în economia românească cel mai mare volum de resurse financiare pe care şi-l poate permite statul român. În al doilea rând, vom face tot posibilul pentru a-i avantaja pe producătorii români atunci când vine vorba de finanţare, ajutoare, garanţii şi scheme de sprijin acordate de statul român. Ştiu că în sală sunt sute de producători de-ai noştri – naţionali, regionali sau locali. Vă spun tare şi răspicat: vreau să vă ajut din toate puterile!”, a mai declarat liderul PSD.

„Sunt gata să merg în toate judeţele ţării pentru a susţine firme mici şi mijlocii din toate domeniile, aşa cum voi folosi orice ocazie ca să îi îndemn pe toţi românii să cumpere româneşte!”, a continuat premierul PSD.

„Sunt ferm convins că doar prin productivism şi patriotism economic putem dezvolta această ţară! În acelaşi timp, vă chem să construim, împreună,  o ţară ordonată, un stat în care regulile sunt respectate de toată lumea. În care cei ce îşi plătesc cinstit taxele, lună de lună, să nu se mai simtă umiliţi de şmecherii care fac averi uriaşe, peste noapte, din evaziune fiscală! Este nedrept ca majoritatea firmelor româneşti să se chinuie pentru a respecta cu sfinţenie data de 25 a fiecărei luni, dar, în acelaşi timp, statul român să tolereze găştile care drenează TVA sau alte taxe datorate bugetului! Fiscul este cel care trebuie să se reorganizeze şi să lupte, în mod real, împotriva evaziunii! Digitalizarea de care se tot vorbeşte de ani de zile trebuie să devină realitate. Mă opresc aici, nu înainte de a vă mulţumi pentru invitaţia de a onora din nou performanţa firmelor româneşti. Îmi doresc sincer ca, din această sală, să avem în următorii ani lideri de piaţă, în cât mai multe sectoare ale economiei! Asta ar fi cea mai bună dovadă că atât dumneavoastră, cât şi eu, ne-am făcut corect treaba!”, a concluzionat Ciolacu.

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Poți rămâne fără bani pe card. Alertă pentru clienții BRD, BCR și BT
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat finalul. Mesaj pentru toată România: După 35 de ani (VIDEO)
StirileBZI
Anunţ important pentru 4,6 milioane de pensionari! A fost o majorare de 6,4%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Parlamentul își alege astăzi noii președinți ai Camerelor
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!