Ahmadinejad a fost invitat de Turcia să participe la comemorarea morţii poetului şi teologului persan din secolul XIII, Djalal al-Din Roumi, la Konya (centru), oraşul unde a decedat.
În cadrul unor ceremonii, el trebuia să aibă o reuniune cu premierul Recep Tayyip Erdogan, potrivit presei iraniene.
Vizita a fost anulată din cauza unei „agende încarcate” a lui Ahmadinejad, a precizat agenţia Mehr, citându-l pe şeful direcţiei de Externe a preşedinţiei, Mohammad Reza Forghani.
Anunţul privind anularea vizitei intervine a doua zi după ce şeful diplomaţiei iraniene, Ali Akbar Salehi, a avertizat Turcia, calificând drept „provocare” mobilizarea unor rachete de tip Patriot la frontiera siriană şi ameninţând cu consecinţe „imprevizibile”.
Sâmbătă, şeful Statului Major al forţelor armate iraniene, generalul Hassan Firouzabadi, apreciase că mobilizarea făcea parte „din planurile unui război mondial” uneltit de către „ţările occidentale”.
La cererea Turciei, Statele Unite, Germania şi Olanda vor mobiliza rachete Patriot, în cadrul NATO, pentru a consolida capacităţile de apărare ale ţării la frontiera cu Siria, victima unui conflict sângeros de 21 de luni.
Relaţiile între Iran şi Turcia s-au degradat în ultimele luni din cauza conflictului din Siria. Teheranul este principalul aliat regional al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în timp ce Ankara susţine cauza rebelilor.