Preşedintele Klaus Iohannis a decorat 44 de supravieţuitori ai Holocaustului

Decoraţiile au fost acordate „în semn de deosebit respect pentru suferinţele îndurate în timpul deportărilor din cel de-al Doilea Război Mondial, pentru înalta ţinută morală de care au dat dovadă de-a lungul vieţii, precum şi pentru eforturile depuse pentru păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască”, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Astfel, şeful statului a acordat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler următorilor supravieţuitori ai Holocaustului: Blei Arno, Acs Frima, Braustein Iancu, Decsei Nicolae, Deutsch Otto, Ellenbogen Erica, Grunstain Ingeborg, Guttmann Bernhard, Guttmann Ruth, Hoisie Sylvia, Kassovitz Toma, Milea Isa Iacobina, Năstase Rachel, Rotariu Saul, Salmanovici Pavlina, Steiner Nicolae, Steinic Isac, Sternin Martin, Tanner Israel şi Wolcovici Carl.

Totodată, preşedintele a acordat Medalia Naţională „Serviciul Credincios” Clasa a III-a pentru: Blum Zoltan, Calanter Boris, Cohn Marcel, Deutsch Rozalia, Fatyol Ana, Fulop Desideriu, Genad Eugen, Gridea Sonia, Haritver Iulia, Joger Kormen, Karpelesz Leopold, Klain Nero Elemer, Kopper Magdolina, Lazăr Dorothea, Leb Martin, Leibovici Ietti, Lowy Malvine, Misareş Iudita Delia, Naftali Iolanda, Popescu Clarisa, Saia Hana, Schwartz Anişoara, Steinberger Ecaterina şi Zelingher Herman.

Având în vedere vârsta înaintată a celor distinşi, doar o parte au participat la ceremonia de decorare organizată la Palatul Cotroceni. 

Preşedintele a ţinut şi un scurt discurs, în care a amintit rolul ţării noastre în Holocaust.

„Doamnelor și Domnilor,

Ne-am reunit astăzi pentru a-i onora, în numele statului român, în semn de recunoaștere și omagiere a suferințelor îndurate, pe unii dintre ultimii supraviețuitori ai Holocaustului. Atât ziua, cât și locul în care ne aflăm au semnificații profunde pentru istoria noastră și reprezintă două momente contrastante, despre care voi vorbi. În fiecare an, pe 9 octombrie, comemorăm debutul unui episod dureros din trecutul României.

În toamna anului 1941, la ordinul autorităților vremii, evreii români începeau să fie deportați în Transnistria, devenind astfel victimele unui regim dictatorial, care a ales să-și extermine propriii cetățeni, legitimându-și acțiunile genocidare prin apelul la argumente arbitrare de ordin etnic și rasial, aflate într-o contradicție vădită cu valorile fundamentale ale umanității.

Compasiunea și recunoștința noastră se îndreaptă către acele persoane care au devenit țintele unor politici represive pentru simplul motiv că aveau o altă origine decât majoritatea populației.

Doamnelor și domnilor,

Găsesc cuvintele lui Elie Wiesel foarte potrivite pentru a descrie ceremonia noastră de astăzi: «Fără memorie, nu există cultură. Fără memorie, nu ar exista nici civilizație, nici societate, nici viitor».

Așa cum se știe, punctul final al retoricii antisemite a fost uciderea a milioane de evrei, însă nu trebuie să omitem pașii care au fost făcuți până acolo. Dictaturile europene au acționat sistematic pentru privarea acestor oameni de o serie de drepturi și libertăți.

În România, antisemitismul s-a manifestat, inițial, prin cultivarea, în societate, a urii nesăbuite față de cei cu o identitate culturală diferită de cea a majorității. Cetățenii au fost instigați unii împotriva altora, iar evreii români au fost demonizați și transformați în ținte.

În paralel, a fost adoptată o legislație antisemită, care a generat excluderea treptată a evreilor din viața economică și culturală a țării, deschizându-se, astfel, calea deportărilor și a crimelor.

Acest tip de politici sunt, astăzi, de neconceput pentru o societate puternic atașată de principiile democratice și ale statului de drept. Discriminarea unei minorități doar pe baza faptului că nu are aceleași credințe, valori, religie sau origine ca majoritatea reprezintă o abordare care ne duce cu gândul la anii întunecați ai dictaturilor.

Atunci când pacea socială este pusă în pericol, și avem, din păcate, suficiente exemple în acest sens în ceea ce s-a întâmplat în România ultimelor săptămâni, în pregătirea referendumului pentru modificarea Constituției, este nevoie de o abordare matură și o deschidere către dialog a tuturor actorilor relevanți din societate.

Primul pas către restabilirea păcii sociale este abandonarea discursului urii și asumarea faptului că numai prin toleranță putem depăși, împreună, acele falii care riscă să ne dezbine.

Să lăsăm trecutului toate aluviunile de ură, indignare, gânduri negre și să ne îndreptăm energiile către viitorul nostru! Să facem pentru toți românii o țară în care să trăim în bună înțelegere, fără spaime și tulburări provocate de pericole imaginare!

România aparține tuturor românilor! Deși diferiți, suntem toți români și vrem să mergem mai departe împreună într-o țară care și-a însușit și respectă principiile și valorile comune europene.

Reiterez aici angajamentul nostru ferm de a întreprinde toate demersurile necesare pentru evitarea, pe viitor, a oricăror acțiuni care se fundamentează pe încălcarea demnității umane.

Statul român a demonstrat că a învățat din propriul trecut întunecat, printr-o asumare a adevărului istoric, prin demersuri concrete de recuperare a memoriei Holocaustului și de combatere a antisemitismului.

Cea mai recentă inițiativă din acest registru, înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România, reprezintă un proiect de anvergură dedicat istoriei comunității evreiești, pe care l-am susținut încă de la preluarea mandatului și pe care îl sprijin necondiționat.

La 1 ianuarie 2019, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar prezervarea și întărirea valorilor comune europene reprezintă un obiectiv prioritar al viitorului mandat al țării noastre.

În prezent, numeroase democrații europene se confruntă cu extremismul, populismul, antisemitismul și xenofobia și, tocmai de aceea, țara noastră va acționa în direcția combaterii acestor flageluri, atât de toxice pentru societățile noastre.

Doamnelor și domnilor,

Un alt moment istoric este inseparabil legat de locul în care ne aflăm. Sala Unirii a Palatului Cotroceni onorează evenimentul miraculos de acum o sută de ani, în care înaintașii noștri și-au îndeplinit marele vis, acela de a trăi împreună într-o singură țară unită.

Celebrarea celor o sută de ani de la desăvârșirea unității naționale trebuie să se realizeze în spiritul respectului față de drepturile și libertățile fundamentale. Nu trebuie să uităm niciodată că aproape jumătate din parcursul României moderne a fost marcat de dictaturi odioase.

Diferența fundamentală dintre momentul remarcabil 1918 și tragicul an 1941 este tocmai modul în care înaintașii noștri s-au raportat la valori. Toleranța, solidaritatea, patriotismul civic au fost înțelese atât de diferit și de contrastant la distanță de doar o generație.

Fără democratizarea societății românești și deschiderea ei către minorități, viabilitatea actului de la 1 Decembrie 1918 ar fi avut mult de suferit, riscând chiar să nu fie recunoscut pe plan internațional. Centenarul României Moderne Unite se referă nu doar la trecutul nostru, cât mai ales la viitorul ei.

Dacă, după un secol în care am înfruntat furtunile istoriei, suntem cu toții în aceeași casă, în Sala Unirii, putem spune că ne-am însușit lecțiile trecutului și că putem avansa ca societate doar prin coagularea energiilor tuturor românilor, prin acceptarea celuilalt și înțelegerea faptului că, deși putem fi diferiți, avem drepturi egale.

Vă felicit și vă mulțumesc tuturor!”