Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa românilor pe 15 ianuarie

Preşedintele Klaus Iohannis va participa marţi, 15 ianuarie, la sesiunea festivă "Ziua Culturii Naţionale" organizată de Academia Română, informează Biroul de presă al acestui for.
Romania TV
08 ian. 2019, 11:38
Preşedintele Klaus Iohannis se va adresa românilor pe 15 ianuarie

Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 12,00, şi se va desfăşura în prezenţa preşedintelui României, Klaus Iohannis, care va rosti un cuvânt de salut”, precizează sursa citată într-un comunicat transmis AGERPRES.

La manifestare – moderată de preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, care, în cuvântul de deschidere, va vorbi despre semnificaţia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu – vor susţine prelegeri: acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, şi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, cu temele „Cultura: A câta putere în stat?”, respectiv „Statalitatea românească şi vechile sale lăcaşuri”.

În cadrul sesiunii festive, va adresa un mesaj Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, iar acad. Mihai Cimpoi va aduce, în alocuţiunea intitulată „Eminescu şi Basarabia”, un omagiu poetului naţional şi rolului esenţial pe care poezia acestuia l-a avut în păstrarea şi cultivarea limbii române şi a identităţii naţionale dincolo de graniţele ţării.

Vor fi prezenţi miniştrii Educaţiei Naţionale şi Culturii şi Identităţii Naţionale, Ecaterina Andronescu şi Valer Daniel Breaz, temele abordate fiind „Omagiu culturii naţionale” şi „Cultura naţională – valori, permanenţe, perspective în context european”.

Sesiunea festivă va fi urmată de un recital de poezie oferit de actorul Dorel Vişan şi de un concert susţinut de „Camerata Regală”.

Foaierul Ateneului Român va găzdui o expoziţie foto-documentară realizată de Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române. Publicul va avea ocazia să admire unul dintre cele mai preţioase manuscrise eminesciene aflate în colecţiile Bibliotecii Academiei Române, Manuscrisul 2.261, conţinând „Legenda Luceafărului”, precum şi monumentala ediţie facsimilată „Manuscrisele Mihai Eminescu”, în 38 de volume, un proiect realizat sub coordonarea acad. Eugen Simion.

„Academia Română îndeplineşte o misiune de onoare marcând în mod festiv cea de-a noua ediţie a Zilei Culturii Naţionale, sărbătoare propusă de Academia Română în urmă cu 10 ani şi consfinţită legislativ de Parlamentul României prin Legea nr. 238/2010. Stabilirea Zilei Culturii Naţionale de ziua aniversară a lui Mihai Eminescu aduce, pe de o parte, un omagiu memoriei celui mai mare poet al românilor şi, pe de altă parte, propune ca temă de reflecţie rolul pe care cultura îl are în păstrarea şi cultivarea identităţii naţionale, în condiţiile diversităţii europene”, precizează sursa citată.

Sesiunea festivă dedicată Zilei Culturii Naţionale este organizată de Academia Română în parteneriat cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, beneficiind de colaborarea cu Filarmonica Română, Muzeul Naţional al Literaturii Române, sub egida Primăriei Municipiului Bucureşti, şi Biblioteca Academiei Române.

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Soluția care poate salva culturile pe timp de secetă și caniculă. Ideea ”furată” de un fermier după o vizită în Ungaria: “7-8 grade diferență de temperatură”
Capital.ro
Vladimir Putin vrea să facă pace. A anunțat personal: Am fi foarte fericiţi
Playtech.ro
Ți se rupe sufletul! AVEM ultimele imagini cu Alain Delon în viață. Te fac să PLÂNGI, cutremurător
DailyBusiness
SE DAU BANI DE LA STAT! Cine primește 3.000 de lei
Adevarul
Vladimir Putin nu poate răspunde rapid la invazia Ucrainei. De câți soldați are nevoie pentru a-i scoate pe ucraineni din Kursk?
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
Cum l-a provocat Nicolae Ceaușescu pe Gorbaciov în 1981. Detalii ascunse despre conflictul care a zguduit comunismul
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
BREAKING | Ciclista de la Jocurile Olimpice a fost găsită moartă în casă
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Accident de proporții pe Autostrada A4! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție după ciocnirea unui autotren și a unui microbuz, din care au rezultat 12 victime
Capital.ro
Lege nouă pentru șoferi. S-a modificat limita. Rămâi fără permis timp de o lună
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca și-a părăsit soțul în America și se iubește cu un milionar celebru!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Președintele Macron a acceptat demisia guvernului condus de Gabriel Attal
MediaFlux
Cât vom plăti FACTURA la IARNĂ. ANUNȚUL ministrului Energiei despre COMPENSARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...