Dragnea a precizat că validarea candidaturilor pentru Curtea de Conturi va reprezenta un punct pe ordinea de zi a ședinței comune ale celor două Camere ale Parlamentului de miercuri.
„Am discutat (cu președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu — n.r.) chestiuni de organizare și anume ora pentru Biroul permanent reunit de mâine și pentru plenul reunit de miercuri. Punctele principale pentru ziua de miercuri — unul este votul, validarea candidaturilor pentru Curtea de Conturi. I-am spus domnului președinte Tăriceanu o decizie a noastră și o susține și dumnealui: Noi nu vom vota niciun membru de partid pentru că am spus de la început că nu vrem să politizăm Curtea de Conturi. Din acest motiv nici eu și nici dumnealui nu am fost de acord să începem negocieri pe marginea locurilor vacante la Curtea de Conturi„, a afirmat Dragnea.
Întrebat dacă secretarul general al Guvernului Mihai Busuioc ar fi o variantă pentru șefia Curții de Conturi, Dragnea a spus: „O să vedem ce iese din audieri și vă spun foarte sincer, e valabil pentru oricine și-a depus candidatura”.
Liviu Dragnea a mai spus că alte puncte pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului de miercuri sunt înființarea comisiei speciale pentru dimensiunea parlamentară a președinției Consiliului Uniunii Europene și codul de conduită al parlamentarului.
Mandatul președintelui Curții de Conturi Nicolae Văcăroiu și al altor consilieri expiră în perioada următoare.