Preşedintele Republicii Moldova l-a desemnat tot pe Vlad Filat premier

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat pe liderul PLDM, Vlad Filat, drept candidat la funcţia de prim-ministru. Acesta şi-a dat demisia în martie, după ce cabinetul său a fost demis printr-o moţiune de cenzură. 
Filip Stan
10 apr. 2013, 14:26
Preşedintele Republicii Moldova l-a desemnat tot pe Vlad Filat premier

„În conformitate cu Constituţia R. Moldova, dar şi în urma discuţiilor cu grupuri de deputaţi, în scopul indentificării unui candidat la funcţia de premier, am luat decizia de a înainta candidatura lui Vlad Filat la funcţia de premier. Filat are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a miniştrilor”, a declarat Nicolae Timofti, potrivit Publika.md.

Șeful statului a precizat că a luat această decizie din două motive. „În primul rând, a fost singura candidatură, înaintată de Partidul Liberal Democrat. În al doilea rând, fracţiunile Partidului Democrat, Partidului Liberal, dar şi grupul de deputaţi condus de Vadim Mişin au recunoscut dreptul PLDM de a propune candidatul la funcţia de premier”, a precizat Nicolae Timofti.

Vlad Filat are la dispoziţie 15 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului.

Întrebat ce va face dacă Parlamentul nu va susţine candidatura lui Vlad Filat şi dacă va prezenta în mod repetat aceeaşi candidatură, Nicolae Timofti a declarat: „Să ajungem peste 15 zile. Atunci vom lua deciziile respective”.

Preşedintele PD, Marian Lupu, a declarat că nu-l va vota pe Filat doar de dragul numelui şi nici un guvern cu oameni compromişi. Totodată, liderul PL, Mihai Ghimpu, a reiterat că nu va susţine candidatura lui Filat la funcţia de premier.

Pe 13 februarie, Vlad Filat a anunţat că denunţă acordul Alianţei pentru Integrare Europeană, fapt ce a provocat criza politică, urmare a căreia a căzut Guvernul, fiind acuzat de acte de corupţie.

Premierul Vlad Filat şi-a prezentat demisia la începutul lui martie, după ce Guvernul a fost demis printr-o moţiune de cenzură.

Moţiunea, depusă de PCRM, a fost adoptată cu votul a 54 de parlamentari. 

Tensiunea între partidele ce fac parte din alianţa proeuropeană s-a accentuat la începutul anului, după ce liderul Partidului Democrat Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, a solicitat demisia premierului Vlad Filat, apreciind că Guvernul se confruntă cu o gravă criză de credibilitate. Lupu l-a acuzat pe Filat pentru criza în care se află Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) şi a ameninţat că grupul parlamentar al formaţiunii sale va iniţia o moţiune de cenzură.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul ideal din casă unde să pui routerul Wi-Fi. Viteza la internet va fi optimă și eviți alte posibile probleme de conexiune
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Coșmarul ia sfârșit. Când scăpăm de ger
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Cântăreața americană Roberta Flack a murit la vârsta de 88 de ani
MediaFlux
ILIE BOLOJAN a DECIS! Convocare de URGENȚĂ!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe