Preşedintele ROMPAN, despre studiul potrivit căruia coronavirusul s-ar transmite prin pâine: „Avem suspiciunea că sunt alte interese”

Aurel Popescu, preşedintele ROMPAN, a făcut precizări după ce în spaţiul public a apărut un studiu potrivit căruia virusul Sars-Cov-2 s-ar putea transmite prin consumul de pâine neambalată.
Filip Stan
27 sept. 2020, 11:01
Preşedintele ROMPAN, despre studiul potrivit căruia coronavirusul s-ar transmite prin pâine:

Potrivit preşedintelui ROMPAN, pâinea şi produsele de panificaţie fabricate şi comercializate de către agenţii economici din România nu reprezintă un vector de transmitere a coronavirsului, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

„Nu trebuie să alarmăm populaţia şi să transmitem informaţii false în ceea ce priveşte transmiterea virusului prin intermediul alimentelor, cu atât mai mult prin intermediul pâinii, un produs prezent pe masa oricărui român. Toate produsele de panificaţie se fabrică cu respectarea tuturor regulilor de siguranţă alimentară, iar la comercializarea produselor de panificaţie ambalate sau neambalate se aplică măsuri suplimentare la locurile de vânzare, în sensul că vânzarea se realizează cu respectarea regulilor de igienă impuse”, a spus Aurel Popescu, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, pentru agerpres.ro. 

Precizările preşedintelui ROMPAN vin ca reacție la apariția în spaţiul public a unui studiu potrivit căruia virusul Sars-Cov-2 s-ar putea transmite prin consumul de pâine neambalată. Este vorba despre un studiu al Universității de București în care cercetătorii au anunțat că, în urma analizelor făcute, s-a dovedit că virusul SARS-CoV-2 rămâne ore bune detectabil pe pâine.

ROMPAN solicită celor de la Universitatea din Bucureşti care au prezentat astfel de informaţii să retragă ceea ce au comunicat în prezent şi să precizeze că sunt nişte rezultate parţiale, care nu sunt validate de către OMS sau de către EFSA.

„Deşi rezultatele studiului au fost parţiale şi nevalidate, acestea au fost făcute publice fără nici un fel de responsabilitate faţă de populaţie şi faţă de întreaga industrie de panificaţie. Studii de acest gen trebuie să fie realizate de către specialiştii în domeniu, rezultatele să fie asumate, avizate şi validate de către autorităţile competente. Simplul fapt că pe o suprafaţă de plastic poate să ajungă pe cale virală virusul Sars-Cov-2 nu este suficient ca acesta să se transmită, el trebuie să fie viabil şi să aibă un anumit suport de multiplicare. Coronavirusurile nu se multiplică în alimente, ele au nevoie de o gazdă-animal sau de una umană pentru a se multiplica”, a precizat Aurel Popescu.

Preşedintele ROMPAN consideră că apariţia unor astfel de informaţii „total neadevărate” ridică suspiciuni că ar exista şi alte interese legate de creşterea vânzărilor de pâine ambalată şi în special a produselor de panificaţie din import.

„Pâinea este un aliment de bază şi este de neacceptat să fie pusă în contexte negative care produc neîncredere şi panică în rândul populaţiei. Eforturile care s-au făcut în domeniul alimentar, inclusiv în panificaţie, pentru garantarea siguranţei, au fost uriaşe şi vor rămâne în continuare la acelaşi nivel – de la producători, până la comercianţi. Respectarea măsurilor de igienă şi siguranţă alimentară atât în rândul producătorilor, al distribuitorilor, al vânzătorilor şi al consumatorilor este principala cale de a reduce riscul de contaminare. Este de datoria noastră ca reprezentanţi ai industriei de panificaţie din România să asiguram populaţia că astfel de zvonuri nu sunt adevărate. Mai mult de atât avem suspiciunea că sunt alte interese prin comunicarea acestor ştiri total neadevărate, pentru a beneficia astfel de creşterea vânzărilor de pâine ambalată şi în special a produselor de panificaţie din import”, a subliniat preşedintele ROMPAN.

ANSVSA: Nu există dovezi ştiinţifice că pâinea sau carnea sunt surse de transmitere a COVID-19

Directorul general al Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, care a reacționat spunând, la rândul său, că nu există dovezi potrivit cărora virusul Sars-Cov-2 s-ar transmite prin consumul de alimente.
Totodată acesta a declarat că rezultatele preliminare ale studiului prezentat de Universitatea din Bucureşti contrazic declaraţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA).

Reamintim că Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis, sâmbătă – 26 septembrie, într-un comunicat că nu există informaţii disponibile privind prezenţa şi supravieţuirea pe alimente a virusului Sars-Cov 2, astfel încât să fie posibilă infectarea oamenilor, COVID-19 fiind o boală respiratorie.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri