”La un moment dat, mi-am pierdut în parte memoria. A doua zi, în această (marţi) dimineaţa, am reuşit să recuperez multe lucruri, iar în prezent îmi este bine. Dar nu ştiam, de exemplu, ce am făcut ieri”, a declarat preşedintele.
Bolsonaro a acordat acest interviu după ce a fost externat de la spital, unde a petrecut noaptea de luni spre marţi. ”Preşedintele Jair Bolsonaro a fost reexaminat de echipa medicală şi a fost autorizat să plece, cu condiţia să se odihnească la Palatul Alvorada”, reşedinţa prezidenţială oficială, a anunţat serviciul de comunicare al preşedinţiei, potrivit stiripesurse.ro.
Şeful statului, în vârstă de 64 de ani, s-a lovit la cap după ce a alunecat, luni seara, în sala de baie a palatului şi ”a fost supus unei tomografii craniene care nu a detectat nicio modificare”, potrivit aceleiaşi surse.
Jair Bolsonaro, care a preluat funcţia la 1 ianuarie, a fost înjunghiat în abdomen în campania electorală, în septembrie 2018. El a fost supus ulterior unui număr de patru operaţii, ultima în septembrie 2019.
Întrebat despre starea sa, el a răspuns că este ”stabil”, fără să nege că este nevoit să trăiască cu ”consecinţele” acestui atac, potrivit stiripesurse.ro.
”Te adaptezi acestei noi realităţi. Această lovitură de cuţit împreună cu îmbătrânirea sunt un cocteil periculos”, a recunoscut preşedintele în interviu acordat Band.
Echipa medicală a preşdinţiei a efectuat de curând o biopsie fostului militar şi a exclus orice suspiciune cu privire la un cancer de piele.