Preşedintele şi ministrul Apărării din Taiwan se tem de invazia Chinei şi fac apel disperat la comunitatea internaţională. „S-ar putea întâmpla până în 2025”

Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, avertizează într-un editorial publicat în Foreign Affairs cu privire la consecinţe catastrofale, în cazul în care insula ar cădea în mâinile Chinei.
Daniel Spătaru
07 oct. 2021, 13:02
Preşedintele şi ministrul Apărării din Taiwan se tem de invazia Chinei şi fac apel disperat la comunitatea internaţională.

Tsai Ing-wen lansează acest avertisment în contextul în care aproape 150 de avioane chineze au efectuat de la 1 octombrie – Ziua Naţională a Chnei – incursiuni în zone de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului – un număr record. Un eşec al apărării Taiwanului ar fi ”catastrofal” atât pentru insulă, cât şi pentru regiune, scrie Tsai într-un articol publicat în Foreign Affairs.

Ei ar trebui să-şi amintească că, în cazul în care Taiwanul cade, consecinţele ar fi catastrofale pentru pace în regiune şi pentru sistemul alianţei democratice. Acesta ar fi semnalul că, în confruntarea mondială a valorilor, azi, autoritarismul se impune în faţa democraţiei„, subliniază ea.

Taiwanul doreşte o coexistenţă paşnică cu China, subliniază preşedinta, însă ”dacă democraţia sa şi modul său de viaţă sunt ameninţate, Taiwanul va face tot ceea ce trebuie pentru a se apăra”.

Guvernul de la Tapipei a îndemnat luni Beijingul să-şi oprească ”acţiunile provocatoare şi iresponsabile”, în urma incursiunii a 56 de avioane de vânătoare chineze – inclusiv bombardiere de tip H-6 cu o capacitate nucleară – în zona de apărare a insulei. „În mjlocul intruziunilor aproape zilnice ale Armatei Populare de Eliberare, poziţia noastră cu privire la relaţiile între cele două maluri ale strâmtorii rămâne constantă. Taiwanul nu va ceda presiunilor„, insistă Tsai.

Ministrul Apărării din Taiwan trage un semnal de alarmă şi spune că Beijingul va fi gata să lanseze o invazie la scară largă a țării sale până în 2025. „Până în 2025, China va reduce costurile și consumul la cel mai mic nivel. Are capacitatea acum, dar nu va începe cu ușurință un război, trebuind să ia în considerare multe alte lucruri”, a declarat el, pentru China Times.

Citeşte şi Preşedintele Chinei promite reunificarea cu Taiwanul şi ameninţă că va zdrobi orice încercări de independenţă. Tensiuni în creştere în regiune

Taiwanul trăieşte sub ameninţarea constantă a unei invazii a Chinei, care consideră că trebuie ca insula să revină într-o bună zi în cadrul său, cu forţa dacă este necesar. De altfel, Beijingul şi-a sporit presiunile militare, diplomatice şi economice după instalarea la putere în 2016 a lui Tsai, care respinge ”principiul unei singure Chine”. Şi incursiunile aviaţiei chineze în această zonă s-au multiplicat de doi ani. Anul trecut, 380 de avioane chineze au fost detectate în zona de identificare a apărării aeriene a insulei, iar de la începutul acestui an au fost identificate peste 600.

Numai între vineri și luni, piloții din Armata Populară de Eliberare au efectuat 149 de ieșiri în zona de apărare aeriană din Taiwan, creând un nou record în acest proces.

Citeşte şi Tren deraiat în Taiwan. Cel puţin 48 de persoane au murit

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Mineralul care menține sănătatea creierului. Se include ușor în dieta oamenilor și te ajută să scapi de durerea de cap
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
Playtech.ro
Concedieri la stat. Cine sunt bugetarii care riscă să îşi piardă locul de muncă în următoarele luni
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cel mai periculos loc din lume. Miterul nu poate fi dezlegat, te înfiori
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Sora lui Andrei Perneș trăiește o reală DRAMĂ! Ce a făcut la câteva ore de la înmormântarea fratelui său
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru românii cu cont la bancă. NU vor primi toți banii înapoi. Statul a pus limită
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Poliția avertizează asupra unei noi tentative de fraudă prin mesaje de vot online
MediaFlux
ANUNȚ trist despre PAPA FRANCISC! VATICANUL a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ana-Maria Trăsnea, românca doritoare în Bundestag: o nouă șansă la alegerile din Germania