Preşedintele SUA îi va decora pe Bill Clinton si pe Oprah Winfrey

Preşedintele american Barack Obama va decerna cea mai înaltă decoraţie civilă a SUA predecesorului său, Bill Clinton, şi starului TV Oprah Winfrey, a anunţat joi Casa Albă.
Romania TV
09 aug. 2013, 07:01
Preşedintele SUA îi va decora pe Bill Clinton si pe Oprah Winfrey

Bill Clinton şi Oprah Winfrey figurează printre cele 16 personalităţi nominalizate să primească în 2013 „Presidential Medal of Freedom”, o recompensă creată în urmă cu 50 de ani de preşedintele John F. Kennedy, informează Agerpres.

Fostul preşedinte Bill Clinton, care împlineşte 67 de ani la sfârşitul acestei luni, s-a aflat la Casa Albă între anii 1993-2001 şi s-a dedicat ulterior fundaţiei sale pentru dezvoltare. De asemenea, el a lucrat neobosit în 2012 pentru realegerea lui Obama, devenit al doilea democrat după el care a fost ales şi reales la preşedinţia SUA după cel de-al Doilea Război Mondial.

Oprah Winfrey (59 de ani) figurează cu regularitate în fruntea persoanelor cele mai puternice în sfera mediatică americană, domnind peste un imperiu al producţiilor televizate şi al publicaţiilor. Ea a susţinut fără rezerve cariera politică a lui Barack Obama, în special în timpul campaniei din 2008.

CITEŞTE ŞI: Imaginea care îţi aduce zâmbetul pe buze: Ce-i face o tânără lui Obama în faţa fotografilor FOTO

Printre ceilalţi destinatari ai înaltei decoraţii în 2013 figurează fostul coleg republican al lui Obama la Senat, Richard Lugar, şi fostul director al redacţiei Washington Post, Ben Bradlee, celebru pentru rolul său în timpul scandalului Watergate.

Decoraţia va fi acordată postum astronautei Sally Ride şi senatorului de Hawaii, erou al celui de-al Doilea Război Mondial, Daniel Inouye, potrivit preşedinţiei.

În 2012, preşedintele Obama i-a decorat – între alţii – pe Bob Dylan, astronautul John Glenn şi preşedintele israelian Shimon Peres

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Vremea o ia razna în toată România. Ce se întâmplă în București
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Papa Francisc și-a făcut testamentul înainte să moară: Mormântul meu să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta