Preşedintele Traian Băsescu va participa la Conferinţa privind Ocuparea Tinerilor, la Paris

Preşedintele Traian Băsescu va participa, marţi, la Paris, la cea de-a doua ediţie a Conferinţei privind Ocuparea Tinerilor, informează Administraţia Prezidenţială.
Iulian Tudor
12 nov. 2013, 07:51
Preşedintele Traian Băsescu va participa la Conferinţa privind Ocuparea Tinerilor, la Paris

Conferinţa la care va participa preşedintele Traian Băsescu va avea loc de la ora 16,00 (ora României), la Palatul Elysee. La această nouă reuniune la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor vor participa şi reprezentanţi ai instituţiilor europene. Prima reuniune a avut loc pe 3 iulie, la Berlin.

Conferinţa de la Berlin a oferit un amplu catalog de iniţiative pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri. Cu acel prilej, s-a convenit accelerarea transferului de fonduri europene către ţările membre în contextul „urgenţei sociale” înregistrate de multe dintre acestea.

Participanţii au făcut un schimb de bune practici şi au pledat pentru furnizarea de lichidităţi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, impulsionarea formării duale prin combinarea teoriei cu practica în întreprinderi şi facilitarea mobilităţii transfrontaliere.

Banca Europeană de Investiţii s-a angajat să dedice până la 6 miliarde de euro pe an, în următoarele trei exerciţii financiare, creditelor pentru IMM-urile care contractează tineri.

Citeşte şi Traian Băsescu: Dacă USL se rupe, PNL are o şansă în plus să dea preşedintele

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Horoscop special Alina Bădic. Luna Mai aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre