„Foarte curând, prin Tratatul de aderare la UE, străinii vor putea cumpăra pământ în Romania. Eu nu spun să nu cumpere. Dar spun, pe de altă parte, că ar trebui să vindem tot atâta pământ cât ne-au vândut alţii nouă. Ceea ce ne-a dat Dumnezeu nu se poate delocaliza. Numai ce e făcut de mâna omului se poate delocaliza. Fac un apel la dumneavoastră, oamenii pământului, oamenii care trăiţi şi ne asiguraţi şi nouă traiul din munca pământului, să aveţi grijă de pământ„, le-a spus Traian Băsescu celor prezenţi la expoziţia agricolă, potrivit Mediafax.
Citeşte şi Băsescu: Statul, obligat să înfiinţeze o agenţie cu drept de prim cumpărător al pământurilor
„Avem obligaţia – Preşedinţie, Guvern, Parlament – să găsim soluţia de a-i credita pe agricultorii români în condiţii avantajoase, în aşa fel încât ei să poată fi cei care cumpără pământul. Avem nevoie şi de o agenţie a statului, care, atunci când omul vrea să vândă pământul neapărat, să-l poată cumpăra şi să-l scoată la vânzare în condiţii în care statul va stabili că se încardează în politica agricolă a României”, a continuat Băsescu.
El a mai spus că „a fi în UE nu înseamnă a nu avea reguli naţionale”.
Citeşte şi Băsescu: Realizarea cadastrului agricol, o urgenţă fundamentală