Preşedintele Ungariei agită spiritele la 100 de ani de la Trianon: „Nu am revendicat teritorii în momentul căderii regimului Ceauşescu”

La împlinirea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, partidul lui Viktor Orban, Fidesz, a emis o declaraţie în care scrie că în urma Tratatului de la Trianon, destinat să ''sape groapa Ungariei'', două treimi din teritoriul ţării şi o treime din populaţia ei au fost cedate ţărilor vecine. ''Nicio altă naţiune a lumii nu a trăit o asemenea tragedie şi ciuntire'' a teritoriului ei, susţine Fidesz, adăugând că ''datorită consecvenţei guvernului şi cooperării naţionale în ultimii zece ani Ungaria este mai puternică faţă de oricând în ultimul secol''.
Romania TV
04 iun. 2020, 17:37
Preşedintele Ungariei agită spiritele la 100 de ani de la Trianon:

Fidesz acuză partidele de stânga că doresc să slăbească Ungaria şi să o facă să-şi piardă identitatea naţională transformând-o într-o ţară ”care să poată fi exploatată economic, controlată politic şi unde ei să poată aduce migranţi”.

Stângiştii ungari ”încearcă să înlocuiască guvernul naţional cu un cabinet marionetă care să poate duce la bun sfârşit misiunea Trianonului”, partidele de stânga maghiare fiind ”dispuse să renunţe la suveranitatea naţională a Ungariei, să distrugă identitatea naţională şi realizările ei economice în schimbul puterii şi banilor”, continuă Fidesz în aceeaşi declaraţie.

Ministrul ungar de externe, înainte de întâlnirea cu Bogdan Aurescu: „Ultimele săptămâni nu au fost despre respectul reciproc” 

Vorbind într-o conferinţă de presă, liderul partidului de opoziţie LMP (ecologist), Laszlo Lorant Keresztes, a susţinut că la o sută de ani după ”dictatul ruşinos” naţiunea ungară rămâne ”solidară şi unită”. ”Bazinul carpatic este o moştenire comună şi un viitor comun, însă aceia care spun că trebuie să privim numai către viitor greşesc. Decizia de la Trianon este o tragedie care ne va însoţi mereu”, a subliniat Keresztes. 

El a adăugat că şi după un secol comunităţile maghiare din zonele care astăzi nu mai aparţin Ungariei au arătat că doresc şi pot rămâne maghiare în pofida numeroaselor încercări. În acelaşi timp, comunităţile maghiare din mai multe state sunt supuse unor ”atacuri politice”, lucru inacceptabil, a spus de asemenea Keresztes.

Naţiunea ungară ”nu are doar un trecut, ci şi un viitor”, a afirmat joi preşedintele Ungariei, Janos Ader, într-un discurs susţinut în faţa parlamentului de la Budapesta cu ocazia marcării centenarului Tratatului de Pace de la Trianon, care a încheiat Primul Război Mondial, scrie agenţia MTI.

”După 100 de ani, chinuiţi de două războaie mondiale, Trianon, crize economice, cu mai mult de 40 de ani de ocoliş comunist-socialist şi o revoluţie eşuată în urma noastră … suntem aici, şi suntem vii”, a mai spus preşedintele ungar.

Graniţele geografice ale Ungariei au fost schimbate în 1920, dar ”nimeni nu ne poate priva de dreptul de a păstra frontierele spirituale ale naţiunii”, a continuat el.

Potrivit hirado.hu, citat de Agerpres, Janos Ader a vorbit şi despre faptul că, de la cel de Al Doilea Război Mondial, Ungaria este mereu, şi mereu, acuzată de intenţia de a-şi modifica graniţele, deşi, atunci când istoria ar fi oferit oportunităţi în acest sens, Ungaria nu a revendicat niciodată teritorii, cum nu a revendicat nici în momentul căderii regimului Ceauşescu, nici la destrămarea Iugoslaviei, nici la renaşterea Ucrainei în urma dezmembrării Uniunii Sovietice, sau în cazul separării Cehiei de Slovacia.

„Ne respectăm vecinii, dar le cerem să ne respecte şi ei pe noi, şi pe maghiarii care trăiesc în ţara lor. Oferim respect naţionalităţilor care trăiesc în Ungaria şi am dori ca acestea să se îndrepte spre noi tot cu respect”, a precizat preşedintele ungar.

La rândul său, premierul Viktor Orban a declarat că ”apreciază foarte mult” propunerea primarului Budapestei de a se păstra un minut de reculegere în ziua centenarului Tratatului de Pace de la Trianon. 

Primarul Gergely Karacsony a propus ca joi, la ora locală 16:30, oraşul să se ”oprească” şi tot traficul să înceteze timp de un minut în ziua când se împlinesc 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti. Este decizia care aruncă alegerile în aer. ”Nu prea se mai pot organiza”
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Playtech.ro
Cum se împarte moștenirea dacă părinții nu au lăsat testament. Reguli și excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Ziua de Vineri aduce ghinioane pentru 3 zodii. Racul trece prin clipe grele. Ce se întâmplă până la finalul zilei de azi
MediaFlux
CCR intervine de urgență! S-a luat decizia privind anularea alegerilor din 2024
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul