Parlamentul din Venezuela care este controlat de opoziţia de centru-dreapta a aprobat, marţi, deschiderea procedurii de destituire a preşedintelui socialist al ţării, Nicolas Maduro, riscând totodată să ducă ţara producătoare de petrol într-o criză politică, în cel mai scurt timp.
Deputaţii au adoptat, marţi după-amiază, „deschiderea unei proceduri împotriva lui Nicolas Maduro” pentru a putea examina „responsabilitatea lui penală, politică, precum şi abandonarea funcţiei sale”, potrivit rezoluţiei deputaţilor.