Preţul carburanţilor ar putea fi plafonat, anunţă preşedintele Consiliului Concurenţei

Consiliul Concurenţei analizează, împreună cu Ministerul Finanţelor, posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor, în contextul intenţiei Guvernului de a elimina supraacciza, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Iulian Tudor
23 oct. 2018, 14:20
Preţul carburanţilor ar putea fi plafonat, anunţă preşedintele Consiliului Concurenţei

„Este o idee recentă şi ne vom consulta cu Ministerul Finanţelor pe această temă. Mi se pare absolut legitimă intenţia Guvernului de a se asigura că reducerea de taxe se reflectă şi la pompă”, a spus Chiriţoiu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a analizat până acum mai multe situaţii în care taxele aplicate unor produse au scăzut sau au crescut, precum reducerea TVA la pâine, iar analizele au arătat că aceste scăderi sau creşteri se reflectă şi în preţurile finale.

„Vom analiza dacă de această dată este cazul să luăm măsura plafonării. Legislaţia naţională prevede situaţii în care preţurile pot fi plafonate sau îngheţate, iar o astfel de măsură este compatibilă cu legislaţia europeană”, a arătat oficialul Concurenţei.

El a adăugat că măsura plafonării preţurilor s-a mai aplicat de două ori până acum în România, cel mai recent în cazul poliţelor RCA, iar Comisia Europeană nu a considerat că această măsură ar fi fost ilegală.

Chiriţoiu a precizat că analiza sectorială pe care o derulează Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte preţul carburanţilor va fi gata în curând, iar raportul va fi făcut public la începutul anului viitor.

„Datele arată că variaţia barilului de ţiţei se transmite şi în preţ, adică, atunci când cotaţia barilului creşte, se majorează şi preţul la pompă, iar, când barilul scade, scade şi preţul în benzinării”, a explicat Chiriţoiu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a vorbit, luni seară, despre posibilitatea plafonării preţurilor la carburanţi, odată cu eliminarea supraaccizei.

„Discutăm cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a găsi o formulă legală ca această scădere să se regăsească în economie şi la nivelul fiecărui consumator”, a declarat Teodorovici, potrivit observator.tv.

Eugen Teodorovici are în vedere plafonarea preţurilor carburanţilor de anul viitor

În septembrie, Teodorovici a anunţat că analizează eliminarea supraaccizei la carburanţi şi va face o propunere în acest sens până la finele anului.

„O să fie o discuţie la nivel de Guvern. Va fi o propunere din partea noastră ca Minister de Finanţe vizavi de supraacciză. Până la final de an o să vedeţi o propunere în acest sens. Vom face analize şi vedem exact care este situaţia. După cum ştiţi bine, în România prima acţiune este să spui că e un minus pe buget dacă scoţi o taxă, un impozit. Trebuie să te uiţi la efectul de runda a doua. Dacă o astfel de măsură poate produce în economie efecte pozitive, este foarte bine”, a completat ministrul de resort.

Ministerul Finanţelor a intenţionat, în luna iulie, să plafoneze şi preţul gazelor şi a iniţiat chiar un proiect de hotărâre de Guvern în acest sens. Două zile mai târziu, însă, proiectul a fost retras de pe site-ul ministerului, iar Teodorovici a afirmat că subiectul va fi reluat „când vom fi cu toţii pregătiţi”

Potrivit Legii concurenţei, în sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult trei ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.

Totodată, pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de şase luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult trei luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri.

Intervenţia Guvernului în aceste situaţii se face cu avizul Consiliului Concurenţei.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Video controversat cu Adrian Minune și sora lui Sorinel Puștiu! Cum a apărut manelistul, alături de Liliana | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Un nou virus care îți fură datele bancare, fără să îți dai seama. Cum îți poți proteja telefonul mobil de Crocodilus
Capital.ro
Ilie Bolojan a semnat decretul astăzi, 7 aprilie. Legea se aplică în toată România
Playtech.ro
Regula esențială pe care trebuie să o respecte toți românii care solicită viză temporară pentru a merge în SUA
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Cine este Liliana, sora lui Sorinel Puștiu! Femeia surprinsă alături de Adrian Minune are doi copii | FOTO
Spynews
Cum afectează Luna Plină de pe 13 aprilie 2025 zodiile. Berbecii, printre cei mai influențați nativi
Evz.ro
Lege importantă pentru șoferi, promulgată de Bolojan
Ego.ro
Au divorțat la scurt timp după nuntă! Vedetele care și-au spus ”adio” aproape instant
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
O mamă și fiica ei de 13 ani au încercat să jefuiască o vilă din Caransebeș, iar finalul a fost unul tragic. Femeia a murit în încercarea de a scăpa de poliție, iar fiica ei este în stare gravă
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Traian Băsescu a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Fostul președinte cutremură toată România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Ce culori de păr ar trebui să poarte femeile peste 45 de ani. Nuanțe care parcă șterg anii de pe chip
MediaFlux
Atenție șoferi! Poliția Rutieră a declanșat vasta operațiune "Speed Marathon"
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța