Preţul cărnii de miel a explodat cu două săptămâni înainte de Paşti! Românii se revoltă: „Preferă să o arunce”

Mai sunt mai puţin de două săptămâni până la una dintre cele mai mari sărbători ale calendarului creştin, Învierea Domnului Iisus, iar preţul cărnii de miel, una dintre piesele de bază ale mesei tradiţionale de Paşti, este mai mare decât a fost vreodată în România.
Filip Stan
03 apr. 2023, 17:02
Preţul cărnii de miel a explodat cu două săptămâni înainte de Paşti! Românii se revoltă:

Creşterea ratei inflaţiei a făcut ravagii în ultimul an printre români, care au asistat nepuntincioşi la creşterea tuturor preţurilor, dar totuşi, consumatorii au fost şocaţi de preţurile cu care se vinde carnea de miel, în condiţiile în care fermierii se plâng de faptul că produsele lor nu au căutare şi că preferă să vândă spre lumea arabă.

Astfel, la o vizită făcută sâmbătă în Piaţa şi în Hala Obor, Bugetul.ro a constatat că preţul cărnii de miel întrece orice limită, ajungând să fie absolut prohibitiv pentru majoritatea românilor. Un kilogram, în cazul în care acesta este cumpărat în carcasă, ajunge si la 45 de lei.

Prețuri din Hala Obor

preț carne de miel (întreg) – 40-45 de lei/kilogramul

preț pulpă  – prețurile pornesc de la 35 de lei/kilogramul

prapor – 10 lei

Prețuri Piața Obor, etajul 1

preț carne de miel (întreg) – 39,99-41 de lei/kilogramul

preț pulpă –  prețurile pornesc de la 29 de lei/kilogramul

Preţul cărnii de miel în hypermarket

În imaginile publicate de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România, se poate vedea că un kilogram de carcasă se vinde în Carrefour cu 48,90 de lei. Alături de fotografie, Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România a adăugat:

„Test la prețul cărnii de miel în Carrefour – 49 lei kilogramul de carcasă de miel!

De Paște credeți că va crește sau va scădea prețul la carnea de miel?”

„Dacă nu latră o să se scumpească”, „Cumpărăm după Paști”, „Anul trecut era la reducere 50% după Paște, n-o cumpără nimeni! Păi de să cumpărăm proaspătă la un preț rezonabil? Preferă s-o arunce!”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților.

Citeşte şi: Unde este primul frigider din România cu mâncare gratis

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Mohamed Amra, infractor extrem de periculos, capturat la București și predat Franței
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!